Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Expoziţie de picturi pe sticlă şi licitaţie la Muzeul de Artă Timişoara

Publicat in Ziua de Vest, luni 18 martie 2013 ·

Serviciul de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara şi Muzeul de Artă va organiza vernisajul expoziţiei „Picturi pe sticlă ale bunicilor Timişoarei”, care va avea loc în data de 19 martie, ora 12, în sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara. Expoziţia, cuprinzând 31 de lucrări, este deschisă publicului în perioada 19-22 martie, la etajul întâi al Palatului Baroc. Aceste lucrări, realizate în cadrul Cercului de Art-terapie, de beneficiarii celor 3 centre de zi pentru persoanele vârstnice din Timişoara, sub îndrumarea d-nei Cristina Bugariu, prezintă clădiri ale oraşului şi teme religioase (Piaţa Unirii, Domul Romano-Catolic, Opera Naţională, Piaţa Victoriei, Buna Vestire, Naşterea Domnului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril ş.a.). Cei 20 de bunici, cu vârste de până la 88 de ani, au pictat aceste lucrări pe sticlă alături de copii de la aRtelierul de Idei. Alăturarea lucrărilor celor două generaţii a pus în evidenţă abordarea diferită a vieţii, bunicii ancoraţi în realitate, dar buni observatori, iar copiii debordând de culoare şi imaginaţie.

Vineri, 22 martie, la ora 18, în Sala Barocă, lucrările vor fi licitate. Banii obţinuţi vor constitui un fond pentru seniorii din centrele de zi, aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială.

Serviciul de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara şi Muzeul de Artă va organiza vernisajul expoziţiei „Picturi pe sticlă ale bunicilor Timişoarei”, care va avea loc în data de 19 martie, ora 12, în sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara. Expoziţia, cuprinzând 31 de lucrări, este deschisă publicului în perioada 19-22 martie, la etajul întâi al Palatului Baroc. Aceste lucrări, realizate în cadrul Cercului de Art-terapie, de beneficiarii celor 3 centre de zi pentru persoanele vârstnice din Timişoara, sub îndrumarea d-nei Cristina Bugariu, prezintă clădiri ale oraşului şi teme religioase (Piaţa Unirii, Domul Romano-Ca

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Secţia parchetelor militare a PICCJ a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu pentru infracţiuni contra umanităţii

News.ro acum o ora
Procurorul de la Secţia parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) care instrumentează Dosarul Mineriadei a dispus, joi, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Gelu Voican Voiculescu, fost vicepr

Vlad Oprea, primarul din Sinaia, a fost reținut în dosarul presupusei șpăgi de la Nordis

Libertatea acum 26 minute
Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia, a fost reținut pentru 24 de ore în dosarul DNA care investighează sumele de bani primite de edil drept mită de la diverși patroni, potrivit surselor judiciare citate de televiziunea Digi24.

Angajații din România care lucrează doar 4 luni și sunt plătiți tot anul: unde lucrează

Adevarul acum o ora
Telegondola din Mamaia operează doar patru luni pe an, în sezonul estival, însă cei 11 angajați, dintre care șase ocupă funcții de conducere, primesc salarii pe tot parcursul anului.

Cod galben de ceaţă în zone din 21 de judeţe, joi dimineaţa

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, o serie de atenţionări nowcasting Cod galben de ceaţă valabile în următoarele două ore în zone din 21 de judeţe. Vizibilitatea în trafic este scăzută, anunţă Centrul Infotrafic. Astfel, în localit

Atac masiv cu rachete al forțelor ruse asupra orașului Zaporojie: un mort și cel puțin 25 de răniți

Libertatea acum 26 minute
Forțele lui Vladimir Putin au lansat în zorii zilei de joi, 23 ianuarie, un atac masiv cu rachete asupra orașului ucrainean Zaporojie. Un om a murit, iar cel puțin 25 au fost răniți, a transmis guvernatorul regiunii Zaporojie, Ivan Fedorov, relateaz

Un nou incendiu amenință Los Angeles. Flăcările se extind rapid

HotNews acum 5 ore
Un nou incendiu a izbucnit miercuri la nord de Los Angeles. Autoritățile au emis ordine de evacuare în această regiune deja pârjolită de foc, relatează AFP și Agerpres. Flăcările s-au extins rapid în împrejurimile lacului Castaic și au distrus 1.400

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 2,7%, ca serie brută, în primele 11 luni din 2024

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele 11 luni din 2024, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, atât ca serie brută cu 2,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezo

În Craiova, un bărbat urmărit internațional pentru trafic de migranți a fost prins cu ajutorul aplicației eDac

Libertatea acum 26 minute
Un bărbat în vârstă de 29 de ani, care a fost dat în urmărire internațională de autoritățile din Țările de Jos pentru trafic de migranți, a fost prins la Craiova cu ajutorul aplicației eDac, relatează News.ro.

Retragerea SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice - Miliardarul Bloomberg se angajează să contribuie financiar în locul guvernului

News.ro acum 4 ore
În urma anunţului lui Donald Trump privind o nouă retragere a SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, miliardarul american Michael Bloomberg s-a angajat joi să contribuie, în locul guvernului, la finanţarea internaţională a schimb

Şeful NATO spune că Europa va finanţa aprovizionarea Ucrainei cu arme americane

Mediafax acum 38 minute
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, solicită, joi, Statelor Unite să continue aprovizionarea Ucrainei cu armament. El a declarat că Europa va plăti factura, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

joi

2°/9°
vin.

5°/12°
sâm.

3°/8°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/9°
Constanta
acum

joi

4°/9°
vin.

6°/8°
sâm.

4°/8°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

0°/4°
vin.

3°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

1°/8°
Timisoara
acum

joi

1°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/11°
dum.

4°/11°