Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Camera dezbate luni moţiunea simplă depusă de PPDD pe tema aderării la spaţiul Schengen

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Moţiunea simplă a PPDD pe tema aderării la spaţiul Schengen va fi dezbătută în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de luni, iar votul final va fi dat de deputaţi marţi, a anunţat secretarul Camerei Niculae Mircovici, informează Mediafax.

Mircovici a precizat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că moţiunea a primit avizele necesare din partea Comisiei de politică externă şi a MAE, conform prevederilor Regulamentului Camerei şi poate fi introdusă pe ordinea de zi.

El a spus că membrii Comisiei de politică externă au avizat favorabil moţiunea, în timp ce MAE a considerat că dezbaterea acestei moţiuni nu face un serviciu României, ci dimpotrivă, este contraproductivă.

Conducerea Camerei Deputaţilor decisese, săptămâna trecută, amânarea discutării în plen a moţiunii simple a PPDD pe tema intrării în Schengen, pe motiv că această moţiune trebuie mai întâi avizată de Comisia de politică externă şi de Ministerul de Externe.

Niculae Mircovici a precizat atunci că articolul 162 alineat 2 din Regulamentul Camerei prevede că atunci când se discută moţiuni simple pe teme de politică externă trebuie ca acestea să aibă avizul Comisiei de politică externă şi al Ministerului de Externe.

Grupul parlamentar al PPDD a depus, săptămâna trecută, la Camera Deputaţilor, o moţiune simplă pe tema aderării României la Schengen.

Moţiunea simplă este intitulată "Politica antieuropeană sau cum poate trăi USL fără Schengen" şi este susţinută şi de PDL.

Moţiunea simplă a PPDD pe tema aderării la spaţiul Schengen va fi dezbătută în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de luni, iar votul final va fi dat de deputaţi marţi, a anunţat secretarul Camerei Niculae Mircovici, informează Mediafax.

Mircovici a precizat, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei, că moţiunea a primit avizele necesare din partea Comisiei de politică externă şi a MA

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 21 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 26 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 29 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 29 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 37 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°