Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Înaltpreasfinţitul Ciprian Câmpineanul a oficiat la Focşani prima sa liturghie arhierească

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 18 martie 2013 ·

Sute de credincioşi au participat, ieri, la prima liturghie arhierească oficiată la Focşani de Înaltpreasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei. Înaltpreasfinţitul a fost întâmpinat cu pâine şi sare de credincioşii veniţi în număr mare de la primele ore ale dimineţii la biserica cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul din Focşani, amplasată în Piaţa Unirii. Slujba a fost oficiată de preoţi vrânceni la care s-au adăugat consilieri, diaconi şi arhidiaconi ai Arhiepiscopiei. „Ajutaţi Biserica pentru ca Biserica să îi poată ajuta pe cei mai sărmani decât noi“, a afirmat arhiepiscopul. La sfârşit, sute de credincioşi l-au înconjurat pe Înaltpreasfinţit pentru a primi binecuvântarea acestuia.

Oamenii trebuie să fie mai buni, mai solidari în aceste vremuri grele şi să fie uniţi în dragostea lui Hristos, a afirmat în oraşul Unirii, Înaltpreasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei care a oficiat, ieri, prima slujbă arhierească. Sute de credincioşi au venit să primească binecuvântarea Arhiepiscopului şi să asculte Sfânta liturghie. Vrâncenii l-au întâmpinat cu pâine şi sare pe Arhiepiscop, iar copiii de la Ansamblul Folcloric „Ţara Vrancei“ i-au oferit buchete de flori. În timpul slujbei, Înaltpreasfinţitul Ciprian i-a acordat împărtăşania unei fetiţe de opt luni, Teodora.

Prima slujbă arhierească a fost într-o zi specială, Duminica Izgonirii lui Adam din rai, dar şi Duminica Iertării, în care fiecare credincios trebuie să îşi facă bilanţul sufletesc, să îşi ceară iertare şi „să se pregătească pentru întâlnirea cu Hristos“. Înaltpreasfinţitul Ciprian a vorbit, în predica sa, despre păcatele care au determinat căderea din rai a primilor părinţi, despre neascultare, laşitate, trufie, lăcomie, dar şi despre situaţia dramatică prin care trece lumea întreagă şi efectele crizei economice care a

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 8 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 11 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 8 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 9 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 9 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 6 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Materiale PIROTEHNICE, descoperite pe stadionul Steaua, înainte de meciul FCSB – CFR Cluj. Poliția a fost sesizată

Gandul acum 8 ore
Jandarmeria Română a anunțat că a au fost găsite cinci materiale pirotehnice pe stadionul Steaua, sâmbătă, 5 iulie, înainte de partida FCSB – CFR Cluj, stadionul Steaua, 05 iulie 2025. Obiectele interzise erau ascunse în interiorul arenei sportive ș

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 9 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°