„Dacă m-ar întreba cineva – Cibi-baci, dumneata ce ai dat fotbalului românesc? i-aş răspunde fără şovăire: I-am dat inima mea întreagă. Şi nu-mi pare rău că am făcut-o. Da! Fotbalul a fost şi va fi, atâta vreme cât va mai bate inima asta bătrână, dragostea mea”. Cibi Braun făcea această mărturisire tulburătoare pe când avea 70 de ani, în primele rânduri ale cărţii sale „Din lumea balonului rotund”. Aceeaşi carte o încheia cu gândul la UTA: „Bătrâna Doamnă, prima mea iubire şi ultima, era mai tinerică atunci când am cunoscut-o. După o vreme ne-am despărţit, dar nu pentru mult timp. Am revenit, apoi iar ne-am separat drumurile… Şi uite-aşa au trecut anii… Dar oriunde mă aflam, tresăream când auzeam vorbindu-se de UTA. Ce să faci, prima dragoste, am mai spus-o, nu se uită atât de uşor. Iar dorul nu-l poţi tăia cu toporul! (…) Când îmi întorc privirile obosite prin ceaţa anilor şi privesc spre UTA, îmi spun – Bătrâne, bucură-te! Munca ta n-a fost zadarnică… Tot ai lăsat ceva în fotbalul românesc!”
A trecut mult de când Cibi Braun aşternea pe hârtie amintirile pline de farmec ale unei vieţi ce poate fi rezumată în fragmentele de mai înainte, suficiente să dezvăluie o personalitate imensă. Drumul a început la piticii AMEFA-ei, când a primit de la magazionerul echipei primele sale ghete, amândouă de picior stâng! Şi a continuat cu meciuri interminabile de fotbal în Piaţa Mihai Viteazul. Braun era născut în 1905 şi, pe când joaca lui a devenit serioasă, fotbalul era deja noua senzaţie şi în România. Senzaţia a devenit mod de viaţă, la fel ca în toată lumea, în timpul celor mai bine de 100 de calendare scurse de atunci.
Restul e istorie. Cibi Braun e unul din numele-gigant ale Aradului fotbalistic. Sâmbătă dimineaţă, oamenii care îi preţuiesc amintirea s-au strâns la cimitirul de pe strada Arhitect Milan Tabacovici din cartierul Aradul Nou, pentru a-l readuce
