Teatrul „Andrei Mureșanu” va organiza joi, 21 martie, Ziua Porților Deschise
Vizitatorii vor putea observa culisele teatrului, însoțiţi de regizorul tehnic și actori, având de asemenea ocazia să poarte cu aceștia diferite discuții.
„Foarte multă lume vine la teatru, intră în sală, se așează pe scaun, urmărește spectacolul, iar apoi de îndată ce acesta s-a terminat, iese frumos pe ușă și se îndreaptă spre casele lor. Puțini sunt cei care știu cum arată culisele, cabinele actorilor, o cameră de recuzită sau absolut tot ceea ce ține de „bucătăria” teatrului. Așadar, îi așteptăm cu drag pe cei interesaţi, joi, 21 martie, începând cu ora 14.00, să viziteze culisele Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, la Ziua Porţilor Deschise”, a declarata Ana-Maria Butoi, secretar literar al TAM.
Acest eveniment este organizat cu ocazia Zilelor Culturale Deschise, din cadrul Programului Sfântu Gheorghe – Capitala Culturală a Ținutului Secuiesc.
Teatrul „Andrei Mureșanu” va organiza joi, 21 martie, Ziua Porților Deschise
Vizitatorii vor putea observa culisele teatrului, însoțiţi de regizorul tehnic și actori, având de asemenea ocazia să poarte cu aceștia diferite discuții.
„Foarte multă lume vine la teatru, intră în sală, se așează pe scaun, urmărește spectacolul, iar apoi de îndată ce acesta s-a terminat, iese frumos pe ușă și se îndreaptă spre casele lor. Puțini sunt cei care știu cum arată culisele, cabinele actorilor, o cameră de recuzită sau absolut tot ceea ce ține de „bucătăria” teatrului. Așadar, îi așteptăm cu drag pe cei interesaţi, joi, 21 martie, începând cu ora 14.00, să viziteze culisele Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, la Ziua Porţilor Deschise”, a declarata Ana-Maria Butoi, secretar literar al TAM.
Acest eveniment este organizat cu ocazia Zilelor Culturale Deschise, din cadrul Programului Sfântu Gheorghe