Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TAROM introduce zboruri la Dublin şi optimizează operarea pe rutele existente

Publicat in Bistrita24, luni 18 martie 2013 ·

TAROM introduce zboruri la Dublin începând din luna mai 2013. Datorită creşterii numărului de pasageri, sunt disponibile mai multe frecvenţe spre Amsterdam şi Frankfurt, iar Amman şi Beirut vor fi operate fără escală. Zborurile de la Iaşi către Roma, Bologna, Torino şi Londra sunt foarte bine primite de pasageri, rezervările fiind în creştere. Cursele spre Dubai sunt operate cu program de zi începând din orarul de vară.

TAROM anunţă introducerea zborurilor spre Dublin, Irlanda, începând din 1 mai 2013, cu 3 frecvenţe săptămânale. Zborurile vor fi efectuate cu o aeronavă de tip Boeing 737 în zilele de miercuri, vineri şi duminică, după următorul program:

21.30 Bucureşti – 23.30 Dublin

00.20 Dublin – 06.05 Bucureşti.

Această rută vine în întâmpinarea comunităţii de români din Irlanda, dar şi a pasagerilor care călătoresc în interes de serviciu între Bucureşti şi Dublin. De asemenea, cursa facilitează traficul de conexiune dinspre Chişinău, Istanbul sau Atena, oferind legături foarte bune pasagerilor care călătoresc din Estul Europei spre Irlanda.

           „Programul de vară vine cu foarte multe noutăţi pentru pasagerii noştri. În primul rând am introdus zboruri noi de la Iaşi către Bologna, Torino şi Londra, zboruri care se bucură de succes având în vedere că rezervările pe aceste rute sunt în continuă creştere. Irlanda este o destinaţie apreciată de români şi credem că introducerea zborurilor spre Dublin va fi foarte bine primită de pasageri“, a declarat Christian Heinzmann, director general executiv al companiei TAROM.

Datorită creşterii numărului de pasageri pe rutele Bucureşti-Amsterdam şi Bucureşti-Frankfurt şi retur, au fost introduse zboruri suplimentare, şi anume 3 frecvenţe săptămânale la Amsterdam şi două frecvenţe săptămânale la Frankfurt.

Destinaţiile Amman şi Beirut, care până în prezent erau operate împreună, vor

Articolul in Bistrita24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 25 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S.C. METROM INDUSTRIAL PARC S.A. organizează selecţie de ofertă în vederea realizarii studiului de fezabilitate pentru infiintarea unui parc fotovoltaic, conform Ghidului solicitantului din cadrul Programului cheie 1 „Surse regenerabile de energie s

12 copii de la o grădiniță din Sectorul 2, transportați la spital cu semne de toxiinfecție alimentară

HotNews acum 12 ore
Mai mulți copii de la o grădiniță din Sectorul 2 al Capitalei au avut nevoie de îngrijiri medicale marți, după ce au acuzat stări de rău. Potrivit ISU București-Ilfov, 12 copii cu vârste între 3 și 6 ani și un adult au fost evaluate de echipajele me

Evaluare Națională 2025. Absolvenții de gimnaziu susțin astăzi proba la Matematică

Adevarul acum 20 minute
Absolvenții de gimnaziu susțin miercuri, 25 iunie 2025, proba scrisă la Matematică din cadrul examenului național de Evaluare Națională. De la prima probă, cea la Limba și literatura română, susținută luni, 23 iunie 2025, au lipsit peste 6.500 elevi

Patronul clubului „Expirat”, mesaj din arest. „Sunt bolnav sau sunt infractor?”

HotNews acum 9 ore
Andrei Șoșa, patronul clubului „Expirat” din București, a transmis un mesaj din spatele gratiilor, unde se află în arest preventiv sub acuzația de trafic de droguri. El susține că a ajuns în această situație pentru că a achiziționat „somnifere de pe

Daniel David: Sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus să ducă şi criticile ticăloase şi pe cele justificate/ Cu mesaj simbolic, voi renunţa lunar la 25% din salariul meu de la minister, pentru a redirecţiona banii spre burse

News.ro acum 6 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a prezentat, marţi seară, angajamentele sale pentru al doilea mandat, menţionând că optimismul său ”s-a transformat acum într-un realism îngrijorat”. ”Eu sunt pregătit să fiu acum un ministru de sacrificiu, dispus

USR cere din nou demiterea lui Mihail Neamțu din fruntea Comisiei de Cultură, după un derapaj la adresa noii ministre de Externe, Oana Țoiu. „Poze trucate folosite de un deputat extremist”

HotNews acum 11 ore
USR cere demiterea deputatului AUR Mihail Neamțu din funcția de președinte al Comisiei de Cultură din Camera Deputaților, după ce acesta a publicat o fotografie trucată cu ministra de Externe Oana Țoiu. „Mihai Neamțu a avut un nou derapaj incalifica

Marius Tucă Show începe miercuri, 25 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu: „Bolojan este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate”

Gandul acum 11 ore
Crin Antonescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, a declarat că noul premier Ilie Bolojan ”este proiectat în condiția de Zorro care se luptă cu partidele politice, cu toate, cu partenerii de guvernare, cu, desigur, fenomene care sunt greu de

Wimbledon: Miriam Bulgaru a fost eliminată în primul tur al calificărilor

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea română Miriam Bulgaru a fost învinsă marţi, în primul tur al calificărilor de la Wimbledon, părăsind turneul londonez. Miriam Bulgaru (26 de ani, locul 204 WTA) a pierdut în primul tur al tabloului secundar de la Wimbledon, fiind învinsă

ANPC, ordin pentru toate mall-urile: Urgent, deratizare şi dezinsecţie

Buna ziua Brasov acum 3 ore
„Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează opinia publică că, din dispoziţia preşedintelui instituţiei, domnul Cristian Popescu Piedone, toate centrele comerciale de tip mall din România sunt obligate să efectueze de urgenţă a

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
vin.

21°/35°
sâm.

18°/26°
Iasi
acum

15°
mie.

15°/31°
joi

18°/27°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

20°/34°
joi

22°/31°
vin.

21°/25°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

21°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

16°/25°
Timisoara
acum

15°
mie.

15°/36°
joi

22°/38°
vin.

19°/34°
sâm.

20°/29°