Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banţa, propus pentru excluderea din PNL

Publicat in Impact in Gorj, marți 19 martie 2013 ·

Pentru că a îndrăznit să vorbească la Radio Omega despre problemele din PNL Gorj, fostul prefect Victor Banţa este ameninţat cu excluderea din partid. Preşedintele organizaţiei municipale PNL Târgu-Jiu a propus excluderea lui Banţa pe motiv că a criticat actuala conducere a organizaţiei, aducând prejudicii de imagine partidului condus de Dian Popescu. Fostul şef al liberalilor gorjeni, Dan Ilie Morega, crede că Dian Popescu nu mai are ce căuta în fruntea organizaţiei judeţene.

Preşedintele organizaţiei municipale PNL Târgu-Jiu, Matei Nădrag, îl ameninţă pe Victor Banţa cu excluderea din partid, după ce fostul prefect a îndrăznit să critice la Radio Omega actuala conducere a PNL Gorj. Matei Nădrag a declarat în presa scrisă că afirmaţiile lui Victor Banţa, cu privire la pierderile pe care le-a avut partidul în ultima perioadă, îl vor costa scump pe fostul prefect de Gorj. Nădrag a cerut în cadrul Biroului Permanent excluderea acestuia din PNL. „Se pot sancţiona astfel de ieşiri, chiar şi cu excluderea. Hotărârea o s-o ia Biroul Politic Municipal al cărui membru este Victor Banţa. Dacă Banţa vrea să candideze pentru vreo funcţie şi are ceva de zis s-o zică în partid, nu în presă”, a spus Matei Nădrag, şeful liberalilor din municipiu.

PNL Gorj, cu probleme

În urmă cu câteva zile, Victor Banţa declara la Radio Omega că în PNL Gorj există neînţelegeri şi probleme. Mai mult, Victor Banţa spunea că, la Gorj, PNL nu a reuşit să obţină funcţii şi privilegii în urma negocierilor purtate cu PSD în cadrul protocolului USL. Liberalii gorjeni trebuiau să primească mai multe funcţii publice, postul de prefect, funcţia de viceprimar al Târgu -Jiului, dar şi alte posturi de conducere la instituţiile deconcentrate, a mai afirmat Victor Banţa. „La nivelul judeţului Gorj recunosc că avem o problemă prin faptul că nu avem prefect, prin faptul că nu avem viceprimar, pr

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 41 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°