Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O altercaţie între copii, continuată de parinţi a fost sancţionată de jandarmi

Publicat in Informatia de Alba, luni 18 martie 2013 ·

O altercaţie între doi copii, continuată de părinţii acestora, a avut drept consecinţă descinderea jandarmilor pe strada Livezii din Blaj. Vinovat a fost găsit un bărbat de 32 de ani care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 de lei.

În timp ce se jucau împreună pe stradă, duminică, 17 mai, în jurul orei 19.00, între doi copii din Blaj a izbucnit o ceartă. Cel mai bine dotat fizic a avut câştig de cauză, iar cel mic, supărat că i-a fost şifonat orgoliul, a fugit acasă şi a relatat părinţilor întreaga poveste. Fără a sta prea mult pe gânduri, tatăl acestuia – Adrian L. ( 32 de ani ) – a plecat în trombă spre domiciliul învingătorului din prima “ rundă ”, dornic să repare onoarea familiei. Ajuns acolo, în loc să poarte un dialog civilizat, constructiv, menit a rezolva pe cale amiabilă incidentul, bărbatul a provocat scandal, a înjurat şi ameninţat cu acte de violenţă, iar obscenităţile proferate au atras atenţia vecinilor şi trecătorilor care au asistat indignaţi la acest episod vulgar. Alertat fiind de familia ameninţată, un echipaj din cadrul Secţiei de Jandarmi Blaj a intervenit la timp, a stopat conflictul şi a prevenit astfel apariţia unor fapte mai grave. Jandarmii au fost de acord cu ideea exprimată de domnul Adrian conform căreia familia este foarte importantă şi membrii acesteia sunt datori să se ajute reciproc, dar i-au spus acestuia că “legea celui mai tare” nu se mai aplică de mult timp şi i-au explicat de ce modalitatea de rezolvare a problemelor personale aleasă

de dânsul nu a fost cea corectă. L-au îndrumat ca pe viitor, în astfel de situaţii, să solicite ajutorul forţelor de ordine, iar la final, pentru fapta săvârşită, l-au sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 200 de lei. S-ar putea sa iti placa si: Un conflict între două familii din Blaj a fost aplanat de jandarmi Apelarea abuzivă la 112, sancţio

Articolul in Informatia de Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 5 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 26 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°