Administraţia Prezidenţială în parteneriat cu Serviciul Român de Informaţii organizează, de luni până miercuri, conferinţa "15 years of commitment, success and way forward" sub egida Harvard Black Sea Security Program (Harvard BSSP) al Universităţii Harvard, potrivit unui comunicat al SRI.
"În perioada 18-20 martie 2013, Administraţia Prezidenţială, prin Departamentul Securităţii Naţionale, în parteneriat cu Serviciul Român de Informaţii, va organiza conferinţa "15 years of commitment, success and way forward" sub egida Harvard Black Sea Security Program (Harvard BSSP) al prestigioasei Universităţi Harvard din Statele Unite ale Americii. Harvard BSSP reprezintă un format ce propune stimularea dialogului şi a cooperării în scopul înţelegerii comune a provocărilor de securitate regionale. Programul reuneşte factori importanţi de decizie politică, militară, economică şi academică din Regiunea Extinsă a Mării Negre, Europa şi SUA", se arată în comunicatul SRI.
Citeşte şi Florian Coldea: România este AMENINŢATĂ de atacuri cibernetice ca orice alt stat NATO
Conferinţa "15 years of commitment, success and way forward" se va desfăşura pe durata a trei zile şi va reuni reprezentanţi ai mediului guvernamental din Ministerul Afacerilor Externe si Ministerul Apărării Naţionale, de intelligence şi ai domeniului academic, reprezentat de Institutul Naţional de Studii de Intelligence.
"Având în vedere caracterul regional al evenimentului, nu vor lipsi experţii din statele zonei Mării Negre, care vor oferi o perspectivă asupra problemelor în discuţie, respectiv reprezentanţi din Armenia, Austria, Bulgaria, Croaţia, Federaţia Rusă, Georgia, Grecia, Republica Moldova, SUA, Turcia şi Ucraina. De asemenea, la eveniment vor fi participa si reputaţi cercetători din România şi din străinătate, cărora li se vor adăuga experţi din statele Regiunii Extinse a Mări