Cel puțin două persoane au murit și alte trei au fost rănite după ce un aeroport privat de mici dimensiuni s-a prăbușit ieri peste trei case în South Bend, statul american Indiana.
Potrivit NBC News, incidentul s-a produs după o aterizare ratată pe Aeroportul Regional South Bend.
În avion se aflau patru persoane. Doi dintre pasageri au murit, iar ceilalți doi au fost răniți. De semenea, o persoană aflată la sol a suferit răni.
Aproximativ 250 de oameni au fost evacuați, din cauza scurgerii de combustibil din avion.
TOP RECOMANDĂRI: „ÎNALTA CURTE” DIN VALEA DOFTANEI. Casa conspirativă în care se vindeau sentinţele judecătoreşti, printre borcanele cu murăturiMonica Macovei: Corlățean se poartă ca propriul său aghiotant. PLUS: Ce spune despre "caraghiosul de Crin Antonescu"Fără Pleşu şi Cărtărescu la Salonul de Carte
CELE MAI POPULARE ŞTIRI: Miss Boboc București și-a uimit colegii. Ce a ales să facă după ce a câștigat titlul de cea mai frumoasă liceancăReportaj din lumea celor care DORM FĂRĂ VISE. Românii care au boala somnului, testați la poligrafCristian Țânțăreanu, fără frică de executorii judecătorești: "Ce să-mi ia, boii de la bicicletă?"