Nava cu substanţe periculoase, MSC Flaminia, ar putea fi reparată la D.M.H.I.
Autorităţile portuare din Marea Britanie şi Germania nu au permis acostarea portcontainerului, din cauza încărcăturii suspecte
După nouă luni de la incendiul devastator de la bord, portcontainerul Flaminia ar putea fi reparat la Mangalia. Potrivit unor surse din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, nava a solicitat avizare pentru reparaţii în docurile Daewoo Mangalia Heavy Industries.
MSC Flaminia a fost implicată, în iulie anul trecut, într-un accident, mai exact un incendiu puternic la bord, în urma căruia toţi membrii echipajului au fost evacuaţi. Incidentul s-a produs în timpul voiajului pe care vasul îl efectua în Atlanticul de Nord iar, ulterior incidentului, portcontainerul a fost refuzat de către autorităţile portuare din Marea Britanie şi Germania, unde trebuia să intre la reparaţii. Motivul invocat a fost prezenţa la bord a unor substanţe periculoase care, în urma incendiului, ar pune în pericol mediul şi populaţia.
Neoficial, este vorba despre 150 de containere încărcate cu o marfă, deocamdată, necunoscută opiniei publice, containere afectate parţial de incendiu şi care, în actualele condiţii de degradare, nu mai prezintă siguranţă. Date fiind dimensiunile vasului, respectiv aproape 300 de metri lungime, dar şi anul construcţiei, 2001, MSC Flaminia este un portcontainer dotat cu sisteme extrem de performante de depistare şi de stingere a incendiilor, fapt care pune sub semnul întrebării gestul echipajul de a abandona complet vasul imediat după izbucnirea incendiului, dar şi cauzele probabile ale incendiului. Astfel, ipoteza existenţei la bord a unor compuşi toxici corozivi ar putea fi confirmată. De asemenea, practica transporturilor de mărfuri toxice arată că acestea au o perioadă limitată de timp în care sunt sigure, r