Slujba de sfinţire şi inaugurarea oficială a sediului reabilitat al Grădiniţei „Licurici” din Fălticeni a avut loc vineri, 15 martie.
Alături de cadrele didactice şi părinţii copiilor, au participat senatorul Ovidiu Donţu, deputatul Ioan Stan, prof. Gheorghe Lazăr, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspector de specialitate Daniela Răileanu, primarul Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea, Lăcrămioara Grigoriu, consilier parlamentar, consilieri locali, directorii instituţiilor de învăţământ din Fălticeni, cadre didactice pensionare şi personal nedidactic care şi-a desfăşurat activitatea în această grădiniţă.
„Licuricii” au cea mai modernă grădiniţă
După oficierea serviciului religios, instit. Adriana Samson, directorul coordonator al grădiniţelor cu program prelungit din municipiul Fălticeni, a prezentat proiectul Primăriei Fălticeni de reabilitare, modernizare şi extindere cu 4 săli de grupă a Grădiniţei „Licurici”, de pe strada Ion Creangă. Pe lângă amenajările interioare, schimbarea mobilierului şi îmbunătăţirea bazei materiale, prin achiziţiile de jucării şi material didactic, în exterior grădiniţa a fost izolată termic, acoperişul a fost schimbat în întregime, iar o mare parte a interioarelor au fost reparate şi zugrăvite.
Mihaela Chelaru, responsabil de unitate, a mulţumit tuturor celor implicaţi în dezvoltarea învăţământului preşcolar, IŞJ, partenerilor şi colectivului de părinţi care sprijină activitatea grădiniţei. „Dezvoltarea acestui proiect a fost posibilă datorită înţelegerii şi a deschiderii manifestate de dl primar Cătălin Coman şi de CL faţă de problemele care existau la această unitate preşcolară” a declarat Mihaela Chelaru.
Baza realizării educaţiei este în învăţământul preşcolar
Senatorul Ovidiu Donţu a felicitat conducerea grădiniţei pentru că s-a zbătut să atragă fond