Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Năstase va reintra în PSD atunci când legea o va permite

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Vicepreşedintele PSD Valeriu Zgonea a declarat, luni, referindu-se la revenirea lui Adrian Năstase în partid, că în momentul condamnării calitatea de membru de partid se pierde automat, iar Năstase va reintra în PSD atunci când legea o va permite, informează Mediafax.

El a făcut o cerere în acest sens: "Ştiţi cum se face, e cererea pentru a fi primit în partid. În momentul în care eşti condamnat, automat îţi pierzi calitatea de membru de partid. (...) Adrian Năstase e un element cheie al istoriei noastre, un om extrem de important. Domnia sa în momentul în care legea îi va permite bineînţeles că va intra din nou în partid. Va depune o cerere, toţi colegii îl vor susţine şi o vor aproba şi în momentul respectiv, la următorul Consiliu Naţional, se va discuta şi acest lucru", a spus Zgonea.

Întrebat despre posibila revenire a lui Năstase în PSD pe funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, Zgonea a precizat că există o legislaţie în domeniu care stabileşte foarte clar care sunt obligaţiile.

Citeşte şi Iliescu, întrebat dacă Năstase îşi poate regăsi un loc în PSD: "De ce nu? Sigur"

"Noi nu putem să încălcăm legislaţia. Adrian Năstase este prietenul şi partenerul nostru, este un om care a pus fundamentul acestui stat şi acestui partid, dar regulile legale trebuie să le respectăm şi noi, ca PSD, şi toţi colegii noştri. Funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional e o funcţie în cadrul partidului pe care nu ai cum să o ai în acest moment", a spus Zgonea.

El a mai arătat că în momentul în care din punct de vedere juridic şi moral Năstase poate să revină în partid, bineînţeles că va fi reprimit.

"Este un fost coleg. Fiecărui om care pleacă de acolo şi vine în lumea noastră trebuie să-i urezi sănătate şi să-i dea Dumneazeu toate cele bune. Nu poţi să ai altă abordare, e o chestie umană, normală. (...) Pentru el important e să fie alături

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 53 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 42 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 24 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 31 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°