Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prefectul de Dâmboviţa a promis protestatarilor de la Mechel Târgovişte ajutor de stat de la Guvern

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Prefectul judeţulul Dâmboviţa le-a promis, luni, protestatarilor de la Mechel Târgovişte, că va solicita Guvernului României un ajutor de stat pentru combinat, care va trebui aprobat de către Fondul Monetar Internaţional. Protestul acutalilor şi fosţilor angajaţi s-a încheiat după circa trei ore, potrivit Mediafax.

"Nu ştiu dacă au capital de lucru, nu ştim câţi or să rămână câţi vor pleca, am înţeles că 500 au primit preavizele, deşi acum trei săptămâni partea rusă a zis că dau afară 300. Dar trecem şi peste acest aspect, o să încercăm să ajutăm societatea, să facem tot ce depinde de noi, o să mergem la Guvern şi eu, şi preşedintele Consiliului Judeţean pentru o discuţie de ajutorare a societăţii. E vorba de un ajutor de stat, dacă va fi aprobat, el trebuie aprobat de FMI, trebuie discutate şi condiţiile în care se va da acest ajutor. Nu ştim ce comenzi au, ce capital de lucru au, dacă vor şi pot să continue producţia, eu nu cred că au. (...) Situaţia este foarte delicată şi foarte grea, iar comunicarea cu partea rusă este extraordinar de greoaie, e foarte puţină sinceritate", a declarat, luni seară, prefectul judeţului Dâmboviţa, Victor Sanda.

La ora transmiterii acestei ştiri, cei peste 300 de actuali şi foşti angajaţi de la Mechel Târgovişte au încheiat, după aproximativ trei ore, protestul din faţa Prefecturii Dâmboviţa, fără incidente.

Cei peste 300 de actuali şi foşti angajaţi ai Mechel Târgovişte au protestat în faţa Prefecturii Dâmboviţa, nemulţumiţi de desfiinţarea a 512 locuri de muncă şi neacordarea drepturilor salariale cuvenite disponibilizaţilor.

Potrivit preşedintelui Sindicatului "Metalurgistul" din Mechel Târgovişte, inginerul Gabriel Banu, a fost reluată activitatea la Oţelăria Electrica nr.2 şi va fi repornit şi Laminorul de Profile Mici, însă materia prima din stoc nu permite decât o activitate de maxim zece zile, iar "pe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 24 minute
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°