1977 – Se naște Mihai Gâdea. Pentru ca nașterea să nu fie extrem de fadă și de plictisitoare, în același salon de maternitate au mai venit atunci pe lume și Valentin Stan, Victor Ciutacu, Adrian Ursu, Mircea Badea, o doamnă de la Partidul Conservator și un protestatar din Piața Universității.
1979 – La fel ca ceilalți copii de suflet ai lui Voiculescu, Mihai Gâdea se dovedește extrem de precoce. Practic, el Crescent într-o zi cât alții într-un an.
1981 – Părinții refuză să-l lase pe Mihai Gâdea să se joace cu ceilalți copii în fața blocului, de teamă să nu-și murdărească ciocatele și costumul ăla de stofă cu care umblă prin casă.
1991 – Mihai Gâdea lipsește de la ora de limba română la care se învață sensul cuvântului ”salutar”. Mihai Răzvan Ungureanu se folosește de SIE pentru a afla acest amănunt și îl speculează 21 de ani mai târziu.
1992 – Adolescentul Mihai Gâdea stă până noaptea târziu și compune primele scrisori de dragoste. Din păcate, Dan Voiculescu nu-i răspunde.
1996 – La examenul de bacalaureat, lui Mihai Gădea îi pică un subiect pentru care se pregătise temeinic: trebuie să răstălmăcească în favoarea lui Dan Voiculescu un scurt fragment din romanul Ion, de Liviu Rebreanu.
2008 – Mircea Badea îl ia cu el de câteva ori la sală, dar Mihai Gâdea renunță repede după ce-și dă seama că în sacoul ăla transpiră îngrizoitor și că-l bat ciocatele dacă aleargă prea mult pe bandă.
2009 – Împins de curiozitate, Gâdea îl întreabă pe Mircea Badea dacă el este acel ”prietene” căruia i se adresează în timpul emisiunilor. De asemenea, încearcă să afle cine sunt ”securiștii” care îi trimit SMS-uri lui Badea atunci când e în direct, știut fiind că domnul Dan Voiculescu e ocupat la acea oră.
2012 – Mihai Gâdea ajunge la un număr rotund de gafe comise în timpul emisiunilor atunci când o întreabă pe învățătoarea grevistă din