Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceristul Remus Truică, EXECUTAT SILIT în contul unei datorii de 3 milioane de euro la bancă

Publicat in Romania Libera, luni 18 martie 2013 ·

Problemele se ţin lanţ pentru miliardarul Remus Truică. Afaceristul riscă să piardă domeniul de la Snagov din cauza unei datorii de 3 milioane de euro la bancă. Deşi are în plan investiţii uriaşe în energia solară, se pare că Truică a uitat să-şi plătească ratele la un credit mai vechi, iar acum este executat silit.

Palatul de la Snagov a ajuns de vânzare, lucru recunoscut şi de Irina, mama gemenelor lui Remus Truică. Asta după ce miliardarul a contractat în 2008 un credit de 3 milioane de euro pentru care a garantat tocmai cu impresionanta vilă, transmite B1.ro.

Citeşte şi Remus Truică, găsit vinovat de răpire internaţională

Pentru că în tot acest timp nu a avut grijă să-şi restituie datoria, Truică a fost dat în judecată de bancă. Afaceristul a pierdut însă procesul, iar acum a ajuns să fie executat silit.

Paradoxal sau nu, Remus Truică are de gând să investească în următorii ani un miliard de euro într-o nouă afacere. Este vorba despre un proiect eco, din domeniul energiei panourilor solare. Aceasta nu este însă prima dată când Truică ajunge prin tribunale din cauza datoriilor neplătite.

Citeşte şi Remus Truică, urmărit penal pentru violenţe faţă de soţia sa

Omul de afaceri a mai fost dat în judecată în ianuarie de firma de la care şi-a cumpărat mobila pentru decorarea biroului din casa situată pe domeniul Snagov. Atunci, instanţa a decis ca Remus Truică să plătească aproape 100.000 de lei pentru că nu a plătit marfa primită.

Citeşte şi Reţeta lui Truică: 2 milioane de euro din vânzarea bunurilor statului (ARTICOL INTEGRAL)

Problemele se ţin lanţ pentru miliardarul Remus Truică. Afaceristul riscă să piardă domeniul de la Snagov din cauza unei datorii de 3 milioane de euro la bancă. Deşi are în plan investiţii uriaşe în energia solară, se pare că Truică a uitat să-şi plătească ratele la

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 34 minute
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 23 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 2 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul de premier al Canadei şi spune că poate colabora cu Trump

News.ro acum o ora
Fostul bancher Mark Carney a fost învestit vineri în funcţia de prim-ministru al Canadei şi a declarat imediat că ar putea colabora cu preşedintele american Donald Trump, care promite tarife vamale care ar putea devasta economia canadiană, relatează

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

15°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°