Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scoala familiei la Romanesti

Publicat in Flacara Iasului, luni 18 martie 2013 ·

Scoala „Ioanid Romanescu” din Romanesti deruleaza in perioada martie – octombrie 2012 activitatile Proiectului educational „Scoala familiei”, implementat cu sprijinul Fundatiei „Centrul Educatia 2000 +”, in cadrul mai larg al Proiectului „Parteneriat pentru Educatie. Granturi pentru scoli in dificultate!”, finantat de Fundatia Soros pentru Romania, prin programul „Fondul de urgenta”. Proiectul a aparut ca o necesitate pentru ca riscul de abandon si esec scolar pentru elevii acestei scoli are, printre principalele cauze, neimplicarea familiei, problemele sociale grave, saracia extrema, somajul, educatia precara, separarea parintilor si destramarea familiala. De altfel, grupurile dezavantajate sufera o subreprezentare in viata scolii, cu efecte negative ce se manifesta asupra copiilor, care ar avea mai mult de castigat in urma implicarii parintilor. Proiectul se adreseaza unui grup-tinta format din 45 de elevi si parintii acestora, vizand responsabilizarea familiei fata de educatia si viitorul copilului, organizarea de cursuri pentru parinti, dezvoltarea si exersarea abilitatilor de inter-relationare parinte – copil, precum si reducerea absenteismului si a riscului de abandon scolar pentru copiii din familiile vulnerabile. Lansarea proiectului, al carui responsabil este prof. Ioan Stegariu (directorul scolii) va avea loc joi, 29 martie ac, la Scoala din Romanesti, prin prezentarea temelor aferente cuprinse in ghidul de implementare si in materialele promotionale. Scoala „Ioanid Romanescu” din Romanesti deruleaza in perioada martie – octombrie 2012 activitatile Proiectului educational „Scoala familiei”, implementat cu sprijinul Fundatiei „Centrul Educatia 2000 +”, in cadrul mai larg al Proiectului „Parteneriat pentru Educatie. Granturi pentru scoli in dificultate!”, finantat de Fundatia Soros pentru Romania, prin programul „Fondul de urgenta”. Proiectul a aparut ca o ne

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Îmbrânceli cu jandarmii la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat / Apelul Jandarmeriei

Gandul acum 26 minute
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 3 ore
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Israelul emite noi ordine de evacuare în centrul Gazei

Ziarul Financiar acum o ora
Armata israeliană a emis duminică ordine de evacuare în zone din centrul Fâşiei Gaza pline cu palestinieni strămutaţi, unde nu a operat până acum în războiul cu Hamas, informează Reuters. Medicii au declarat că cel puţin 30 de persoane au fost ucise

Papa Leon cere încetarea ”barbariei războiului”, după atacul asupra singurei biserici catolice din Gaza

News.ro acum 23 minute
Papa Leon a făcut duminică un apel ferm pentru încetarea ”barbariei războiului”, exprimându-şi durerea profundă faţă de un atac israelian asupra singurei biserici catolice din Fâşia Gaza, relatează Reuters. Trei persoane au murit şi mai multe au fos

Iranul afirmă că a înlocuit apărarea aeriană avariată în războiul cu Israelul

Ziarul Financiar acum 58 minute
Iranul a înlocuit apărarea aeriană deteriorată în timpul conflictului armat cu Israelul, anunţă duminică agenţia de presă iraniană Defah Press, citându-l pe Mahmoud Mousavi, adjunctul armatei pentru operaţiuni. În timpul conflictului din iunie, forţ

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum 3 ore
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 3 ore
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 6 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Trafic în condiţii de aglomeraţie pe Podul Prieteniei, între Giurgiu şi Ruse

Ziarul Financiar acum 59 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de aglomeraţie, duminică, pe DN 5 Giurgiu – Ruse, în judeţul Giurgiu, pe sensul de ieşire din ţară, informează Centrul Infotrafic. „Pe tronsonul bulgar al Podului Prieteniei au loc lucrări de reparaţii, u

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

17°/29°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°