Europa trebuie să găsească o cale de mijloc între rigoarea bugetară şi relansarea economică. Care sunt concluziile Consiliului European de primăvară care se încheie vineri la Bruxelles ne va spune imediat corespondentul RFI Mihaela Gherghişan.
Criza economică va avea un impact major şi asupra pieţei drogurilor: un studiu al Comisiei Europene arată că se va înregistra o creştere a cererii de stupefiante. Pentru a câştiga bani, tot mai mulţi tineri vor vinde sau chiar vor produce droguri, în special canabis cultivat la domiciliu.
Stare de urgenţă şi cod roşu de viscol în Ungaria. Sute de familii stau în beznă pentru că alimentarea cu energie electrica e deficitară, transporturile sunt date peste cap, totuşi Aeroportul Internaţional din Budapesta este deschis. La Bucureşti ministerul de externe anunţă că sute de români sunt blocaţi de aproape 24 de ore pe drumuri.
Siria, devastată de doi ani de război, fără o soluţie la orizont. Revolta împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a soldat cu peste 70.000 de morţi şi aproximativ un milion de refugiaţi, lăsând ţara în ruină şi pradă unui război civil devastator.
Emisiunea 40 de minute din 15 martie 2013
Europa trebuie să găsească o cale de mijloc între rigoarea bugetară şi relansarea economică. Care sunt concluziile Consiliului European de primăvară care se încheie vineri la Bruxelles ne va spune imediat corespondentul RFI Mihaela Gherghişan.
Criza economică va avea un impact major şi asupra pieţei drogurilor: un studiu al Comisiei Europene arată că se va înregistra o creştere a cererii de stupefiante. Pentru a câştiga bani, tot mai mulţi tineri vor vinde sau chiar vor produce droguri, în special canabis cultivat la domiciliu.
Stare de urgenţă şi cod roşu de viscol în Ungaria. Sute de familii stau în beznă pentru că alimentarea cu energie electrica e deficitară,