Imaginați-vă că trăiți în România interbelică și că prin muncă, talent ori noroc, ați ajuns într-o poziție oarecum favorizată: aveți poate o casă ceva mai mare, poate un cabinet, un magazin ori un atelier. Dar între timp regimul politic s-a schimbat, și noua conducere a decis că aveți mai mult decât vă trebuie și v-a confiscat proprietățile. În cel mai bun caz, a dat dovadă de mărinimie și v-a lăsat să continuați să le folosiți drept chiriaș.
După jumătate de secol, regimul se schimbă din nou și copiii ori nepoții dumneavoastră speră că nedreptatea va fi grabnic corectată. Trece un an, trec doi, trec zece și nu se întâmplă mai nimic. În ciuda unor tentative mai degrabă nereușite (Legea nr. 10/2001 ori Fondul Proprietatea), statul nu dă semne că ar avea de gând să renunțe cu adevărat la bogățiile pe care a pus mâna. Atunci apar în peisaj samsarii, care cumpără drepturile litigioase asupra imobilelor revendicate pentru 10%-20% din valoarea acestora.
Un procentaj similar este oferit și pentru acțiunile FP. Sătui de așteptare, de procese, de cozi, de speranțe înșelate, mulți dintre proprietarii caselor și terenurilor confiscate de comuniști acceptă târgul dezavantajos. Destui o fac și pentru că simt că viața li se apropie de sfârșit și vor să beneficieze, măcar în parte, de ce vroiau să le lase moștenire părinții ori bunicii.
Ca prin minune, în multe cazuri cererile de retrocedare se rezolvă la scurt timp după ce titularul își vinde drepturile. Dar aceste concidențe nu au trezit, cu mici excepții, interesul autorităților. De curând, însă, pus în fața iminenței unor despăgubiri uriașe către foștii proprietari, premierul Ponta a avut o revelație: samsarii sunt răi, câștigă mulți bani, iar mulți din ei lucrează mână în mână cu reprezentanții autorităților. Așa că a decis că trebuie impozitați cu 85% (încă nu se știe cum se va aplica această
