Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Firţulescu: „Îmi place să port tricoul cu numărul 10, mă responsabilizează”

Publicat in Gazeta Noua, luni 18 martie 2013 ·

Titular în ultimele meciuri de pregătire, mijlocaşul Dragoş Firţulescu este purtătorul tricoului cu numărul 10 al grupării FC Olt Slatina.

„Decarul” divizionarei secunde spune că pentru el numărul făcut celebru de cel mai bun fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi, reprezintă o motivaţie în plus. Mijlocaşul Dragoş Firţulescu a marcat, din penalty, în amicalul câştigat cu scorul de 2-1 în compania colegei de serie Damila.

„Da, este important pentru mine, de mic cred că acest tricou mă face mai responsabil, e un tricou, cred eu, cu un număr foarte greu, de aceea îmi place să-l port, pentru că mă responsabilizează, devin mult mai serios în timp ce îl port”, a declarat fostul fotbalist al Universităţii Craiova, Dragoş Firţulescu.

„Mergem să câştigăm la FC Maramureş”

Slătinenii au obţinut o victorie de moral înaintea meciului oficial cu FC Maramureş, în amicalul cu gruparea vâlceană, Damila. Mijlocaşul Dragoş Firţulescu este optimist în privinţa unui rezultat bun, în deplasarea lungă de la Sighetul Marmaţiei.

„Am avut un meci greu, cu o echipă foarte bună, o echipă care trage la promovare, noi am încercat să-l tratăm ca pe un meci oficial, în repriza a doua, probabil faptul că conduceam cu 2-0, am lăsat-o mai moale, am intrat puţin mai relaxaţi, dar ne bucurăm că am câştigat şi avem un moral bun în deplasarea de la FC Maramureş. Mergem să câştigăm, ne trebuie cele trei puncte, aşa cum am mai spus, nu neapărat meciul cu FC Maramureş, toate le tratăm serios, din fiecare joc vrem cele trei puncte”, a declarat mijlocaşul după amicalul cu Damila.

Adversarul slătinenilor în primul meci al returului, FC Maramureş, a înregistrat un rezultat surprinzător în runda actuală, prin remiza obţinută pe terenul liderului, Corona Braşov.

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 2 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 5 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 8 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 2 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 7 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 3 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 10 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Vremea

București
acum

sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/10°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°
mar.

6°/13°