Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hot salvat de politisti

Publicat in BacauNet, luni 18 martie 2013 ·

Un tânăr de 22 de ani a sustras bunuri dintr-un imobil, le-a încărcat într-o căruță dar pe drum s-a dezechilibrat și atelajul a trecut cu roțile peste piciorul lui. Echipajul de poliție care il căuta pentru furt din locuință l-a transportat la Spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au fost sesizați la data de 16 martie a.c., în jurul orei 21.00, despre faptul că persoane necunoscute sustrag bunuri dintr-o casă nelocuită din comuna Podu Turcului.

La fața locului polițiști au stabilit că aspectele seizate se confirmă, din imobil fiind sustrase mai multe coli de azbociment, o fereastră şi piese de mobilier.

Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că făptuitorul a încărcat bunurile sustrase într-o căruţă tractată de un cal şi a plecat pe un drum agricol ce duce înspre satul Neguleşti, com. Dealu Morii. S-a procedat la urmărirea vehiculului, iar după aproximativ 1 Km, pe câmp, polițiștii au observat tânăr care stătea în poziţia şezut pe marginea drumului iar în apropierea acestuia se aflau părți componente ale unui pat și o masă de bucătărie.

Polițiștii au stabilit că tînărul, O. Adrian, de 22 de ani, a sustras bunurile din imobilul nelocuit și le-a încărcat într-o căruță trasă de un cal, pentru a le transporta la locuința mamei sale. În timpul deplasării pe terenul agricol, calul s-a speriat, moment în care tînărul s-a dezechilibrat, a căzut se sol iar roţile căruţei au trecut peste piciorul drept, care s-a fracturat.

O Adrian a fost transportat de către polițiști la Spitalul Podu Turcului, pentru îngrijiri medicale.

În urma verificărilor polițiștii au stabilit că imobilul din care au fost sustrase bunurile aparține unei persoane cu domiciliul în municipiul București.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Un tânăr de 22 de ani a

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este tânăra de 27 de ani desemnată de Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Ziare.com acum 29 minute
Președintele ales Donald Trump a făcut o nouă alegere din cercul său de apropiați vineri și a numit-o pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziție, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în funcția de secretar de presă al Casei Albe, con

Meciul România-Kosovo, abandonat: Mircea Lucescu – Este inadmisibil un asemenea comportament. E o ruşine faţă de toată lumea

News.ro acum 6 ore
Mircea Lucescu, antrenorul echipei naţionale a României, recunoaşte că tricolorii nu au jucat la valoarea lor şi spune că decizia kosovarilor a fost penibilă. „Penibili au fost prin comportamentul lor. Jocul trebuie să se termine pe teren. Noi sunte

UPDATE - Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion: Am acceptul părţii ucrainiene să fac public acest document / Ce prevede documentul - DOCUMENT

News.ro acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu spune că a primit răspuns scris din Ucraina privind interdicţia lui George Simion în această ţară, el arătând că a primit acceptul părţii ucrainiene să facă public acest document şi cine face o solicitare pe 544, imediat va

VIDEO Zelenski denunţă discuţia lui Scholz cu Putin: A deschis „cutia Pandorei”. Exact ce a aşteptat Putin de multă vreme

HotNews acum 7 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că apelul telefonic al cancelarului german Olaf Scholz către Vladimir Putin a deschis „cutia Pandorei”, subminând eforturile de a-l izola pe preşedintele rus, informează Reuters, AFP și Agerpres.

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum 26 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

După 7 ani și 22 de amânări, Florin Secureanu a fost condamnat la 11 ani închisoare. Fostul director al Spitalului Malaxa a fost acuzat de delapidare

Ziare.com acum 9 ore
Florin Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, a fost condamnat vineri, 15 noiembrie, de Tribunalul Bucureşti, la 11 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi delapidare. Pe lângă condamnare, instanţa a dispus conf

UPDATE - Patru muncitori, surprinşi sub un mal de pământ în judeţul Buzău / Una dintre victime, inconştientă / Are picioarele prinse între ţevi şi nu are semne vitale

News.ro acum 10 ore
Patru muncitori au fost surprinşi, vineri, sub un mal de pământ în timp ce făceau excavaţii în localitatea Săpoca, judeţul Buzău. Una dintre victime este inconştientă şi nu a fost încă extrasă. UPDATE: ISU Buzău anunţă că pompierii au eliberat parte

Ciolacu: „Mai mult ca sigur, anul acesta România va intra în Schengen terestru. Nu plec din funcție până nu intrăm”

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu, lider al PSD şi candidat al partidului în alegerile prezidenţiale, a declarat vineri, la Ploieşti, că anul acesta România va intra în spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre, adăugând că nu pleacă din funcţia de premier

Rusia opreşte sâmbătă livrările de gaze către Austria

News.ro acum 8 ore
Rusia a anunţat Austria că va opri sâmbătă livrările de gaze prin reţeaua care trece prin Ucraina, eveniment care semnalează o apropiere rapidă a sfârşitului ultimelor fluxuri de gaze ale Moscovei către Europa, relatează Reuters. Cea mai veche rută

SUA: Contactele lui Elon Musk cu oficiali ruşi ar trebui investigate de Pentagon, cer doi senatori democraţi. „Ne pune în pericol securitatea națională”

HotNews acum 10 ore
Relatările conform cărora miliardarul american Elon Musk a avut mai multe convorbiri cu oficiali ruşi, inclusiv cu preşedintele Vladimir Putin, ar trebui investigate de Pentagon şi de agenţiile de aplicare a legii, pe temei de securitate naţională,

Vremea

București
acum

sâm.

0°/8°
dum.

3°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

0°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/8°
mar.

1°/8°
Timisoara
acum

sâm.

0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/13°