Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Analiză etică a politicilor de sănătate

Publicat in Flacara Iasului, marți 19 martie 2013 ·

Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“ din Iaşi a găzduit, la sfârşitul săptămânii trecute, conferinţa „Etică şi politici de sănătate în România“.

La eveniment au participat şi reprezentanţi ai UMF „Iuliu Haţieganu“ din Cluj-Napoca şi ai Universităţii „Al. I. Cuza“ din Iaşi. În cadrul manifestării au fost prezentate rezultatele studiilor efectuate de către 40 de cercetători postdoctorali de la Centrul de Etică şi Politici de Sănătate, din cadrul UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi, cuprinse în proiectul „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“. Conferinţa a reunit peste 120 de participanţi, reprezentanţi ai autorităţilor din domeniu, ai asociaţiilor de pacienţi, medici, filosofi, psihologi, jurişti, economişti şi studenţi ai şcolii doctorale. Temele abordate au fost de mare actualitate privind reforma sistemului de sănătate din România, cum ar fi: stilul de viaţă şi comportamentul persoanelor cu boli cronice, perspective etice şi înlesniri pentru accesul persoanelor şi grupurilor vulnerabile la servicii de sănătate, transplantul de organe recoltate de la donatori decedaţi, migraţia medicilor români şi implicaţiile etice sau socio-economice ale acesteia etc. În cadrul proiectului „Studii postdoctorale în domeniul eticii politicilor de sănătate“, în structura Universităţii de Medicină „Gr. T. Popa“ Iaşi a fost creat Centrul de Etică şi Servicii de Sănătate, în cadrul căruia un număr de 40 de cercetatori postdoctoranzi au desfăşurat activităţi de cercetare pe teme legate de serviciile de sănătate. Toate cercetările s-au axat pe aspectele etice privind autonomia pacienţilor, justiţia socială, echitate şi demnitate. Centrul de Etică şi Politici de Sănătate are drept obiectiv elaborarea de studii şi analize bazate pe cercetări ştiinţifice interdisciplinare şi intersectoriale care să fundamenteze formularea unor politici de sănătate eficie

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 27 minute
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 6 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 5 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 4 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 3 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 4 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°