Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maratonul flăcărilor, noaptea trecută, pentru pompierii constănțeni

Publicat in Gazeta de Navodari, marți 19 martie 2013 ·

În nici 12 ore, în județul Constanța s-au produs patru incendii devastatoare. Prima alarmă a fost dată în cursul serii, când o persoană a sunat la 112 după ce a simțit miros puternic de gaze în apartament. Pompierii s-au deplasat pe strada Pescarilor, din Constanța, unde au eliminat pericolul producerii unei deflagrații de proporții. Simultan, mai multe echipaje ale ISU Dobrogea au ajuns la Cernavodă, fiind solicitate pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată, izbucnit în preajma Școlii Nr. 2 din localitate. Deși nu au avut o misiune ușoară, din pricina vântului puternic, care amenința să extindă flăcările, pompierii au reușit să lichideze incendiul. Câteva zeci de minute mai târziu, o întreagă lizieră de salcâmi era amenințată de flăcările izbucnite pe un câmp dintre localitățile Cochirleni și Rasova. Patru autospeciale dotate cu apă și spumă au intervenit pentru a ține focul sub control, însă vântul amenințător părea că zădărnicește eforturile pompierilor. Flăcările au mistuit peste 30 de hectare de vegetație uscată și au fost oprite, la limită, înainte de a cuprinde liziera de salcâmi. Totul după ce o persoană inconștiență a aruncat o țigară nestinsă. Următorul incendiu a fost provocat, spun pompierii de la ISU Dobrogea, care urmează să depisteze și să facă responsabilă, persoana care„s-a jucat cu focul”. Barăcile de legume-fructe de pe varianta Constanţei ar fi putut arde din temelii. Vântul le-a îngreunat, și aici, misiunea militarilor La mai bine de jumătate de oră după miezul nopții, sirenele se îndreptau către localitatea Văleni, unde o casă a fost cuprinsă de flăcări. Pompierii au localizat incendiul la acoperișul locuinței, iar după mai bine de o oră de eforturi, au reușit să lichideze focul. Nu au lipsit nici clipele de suspans, din cauza dificultății intervenției, deoarece acoperișul s-ar fi putut prăbuși peste ei, în orice moment. Intervenția s-

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Constanţa: Un student i-a dat foc unui profesor, nemulţumit de nota obţinută la examen

Mediafax acum 27 minute
Poliţiştii din Constanţa au fost sesizaţi, joi, în jurul orei 12.30, cu privire la faptul că, în incinta unei universităţi din Constanţa ar fi avut loc un incident între un cadru didactic şi un student. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au consta

UPDATE - Rovinieta poate fi achiziţionată de persoanele fizice şi de pe www.ghiseul.ro / Bodgan Ivan: Platforma are deja 2,2 milioane de utilizatori şi a procesat 3 milioanr de tranzacţii

News.ro acum 23 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona, începând de joi, rovinieta şi de pe www.ghiseul.ro, unde plata se face doar cu cardul bancar, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitali

Evaluarea Naţională 2024 la Matematică: Ce subiecte au primit absolvenţii de clasa a VIII-a

Mediafax acum 2 ore
Absolvenţii de clasa a VIII-a au susţinut astăzi cea de-a doua probă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Subiectul care a picat a inclus, printre altele, exerciţii de calcul şi probleme de geometrie. Vineri se va desfăşura a trei

Amenințare cu bombă la Palatul de Justiție din Ploiești. Conversația în limba rusă anunțată la 112

Ziare.com acum o ora
Poliția din Ploiești efectuează verificări la Palatul de Justiţie, după ce o amenințare cu bombă a fost raportată la numărul de urgențe 112. Apelul a fost preluat joi, 27 iunie, iar pirotehniștii sunt la fața locului. "La data de 27 iunie a.c., poli

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 2 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Informaţii despre biletele la meciul România – Ţările de Jos

Mediafax acum 57 minute
Astfel, urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puţin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inştiinţare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie. Ulterior, aceştia

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum o ora
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Cod galben de inundaţii în 19 judeţe

Mediafax acum o ora
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Salaj, Maramureş şi Satu Mare), Cras

Ploi torențiale urmate de inundații, în România. Zonele care se află sub Cod galben de viituri HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi, 27 iunie, o avertizare Cod galben de inundaţii, valabilă până vineri, la 12:00. Atenționarea vizează bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Ne

Mureşan: Ne aşteptăm ca von der Leyen să fie nominalizată pentru un nou mandat de preşedinte al CE

Mediafax acum 37 minute
Siegfried Mureşan scrie, joi, pe Facebook, că liderii Uniunii Europene se reunesc în Consiliul European, la nici trei săptămâni de la alegerile europarlamentare, pentru a ajunge la un acord privind principalele funcţii de conducere la nivel european

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

26°
joi

19°/29°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°