Cultul personalității s-a construit cu migală și cu multe sacrifi cii. Orice cuvânt greșir legat de Ceaușescu, orice deviere de la “indicațiile lui prețioase” erau aspru sancționate. Și ziariștii au suferit

L.H.: „Era pe 26 ianuarie 1988. Penultima zi de naştere a lui Ceauşescu înainte de a fi împuşcat. Dimineaţa am găsit în cutia poştală „Scânteia” şi „Scânteia Tineretului” . Era straniu. Noi nu eram abonaţi la nici una din ele. Tatăl meu era abonat cu pile doar la „Sportul” (nu puteai să te abonezi la „Sportul” decât dacă te abonai şi la „Scânteia”) iar eu la revista lunară „Modelism”.

După-amiază făceam băşcă lie de tatăl meu şi-i spuneam că dacă tot i-au tăiat abonamentul la „Sportul” măcar l-au blagoslovit cu maculatura partidului iubit. Mi-a spus că ceva totuşi s-a întîmplat pentru că „Scânteia” şi „Scânteia Tineretului” au fost retrase cu disperare din chioşcuri în acea dimineaţă şi nici nu au mai fost distribuite la cea mai mare parte a abonaţilor. Nimeni nu părea să cunoască motivul. Se ştia doar că, printr-o cumplită eroare, „Scânteia” publicase ceva monstruos.

Seara la 7, când toată familia era în jurul radioului pentru „Actualitatea Românească” de la Europa Liberă, s-a lămurit misterul, Neculai Constantin Munteanu indicând fără greş cele câteva rânduri din „Scânteia” (Scânteia Tineretului a fost probabil confiscată din exces de zel), care provocaseră panică în tot aparatul de partid şi stat. Chestia se întâmplase după cum urmează.

În perioada premergătoare zilei de naştere a Tovarăşului, presa romanească se umplea de poezii şi articole extaziate care-l lăudau la nesfârşit pe genialul nostru conducător, om ce se naşte o dată la un mileniu. Rapsozi populari şi diverşi alţi „artişti amatori” născoceau în cascadă cântece, balade şi poezii despre Stejarul din Scorniceşti, GeniulCarpaţilor, etc. La ocaziile omagiale (23 august, ziua lui Ceau