„Nu răspunzi la SMS, eu îţi scriu atât de des…” OZON

După cum se tânguiau odinioară membrii trupei OZON, ne confruntăm cu o adevărată epidemie de texte impersonale, atât din punct de vedere al formei cât şi al conţinutului. Nu mă refer exclusiv la formularele interminabile pe care ne vedem nevoiţi să le completam, fie că vrem să cumpărăm ceva de pe internet, fie că trebuie să ne declarăm venitul, ci şi la şabloanele pe care le utilizăm pe culmile siropăriei amoroase. Partea chiar mai proastă este că astăzi există şi tot atâtea fotografii prea personale câte mesaje impersonale… Şi da, toate sunt la vedere, adică la vederea celor ce nu sunt deloc interesaţi. E adevărat, durerea celor trei cântăcioși ţinea mai curând de lipsa răspunsului, motiv pentru care m-am gândit să facem împreună o călătorie pe cărările însorite ale domeniului virtual.

Întru liniştirea cititorilor ţin să adaug că orice dram de ironie vizează o realitate din care nu mă exclud.

Amintiri din copilărie

Cu mult timp în urmă, pe vremea când oamenii aveau o viaţă reală şi o mai şi trăiau, se întâmpla ca ei să interacţioneze direct şi să îşi manifeste trăirile verbal sau chiar fizic. Desigur, vorbesc despre aceeaşi perioadă în care copiii de zece ani nu aveau celulită, ştiau să alerge şi să culeagă fructe direct din pomi ca nişte homosapiens veritabili, iar mestecatul gumei nu era suficient pentru a le provoca o teribilă oboseală. Era epoca aceea în care oamenii citeau cărţi, scriau corect şi caligrafic, făceau sport şi aveau încă un aspect uman, acel aspect de care chiar şi acum sunt foarte mândri, în mod nu neapărat justificat. Asta poate pentru că le-a luat milioane de ani să dobândească aspectul cu pricina, mimând evoluţia până în vârful lanţului trofic. Şi dacă tot am ajuns să vorbim despre asta, trebuie să mărturisesc că nu am înţeles niciodată cum de un lanţ, fie el chiar t