Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încă o minoră gravidă. Este al patrulea caz de la începutul acestui an

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 19 martie 2013 ·

Mama unei adolescente în vârstă de 14 ani l-a reclamat la poliţie pe iubitul acesteia din urmă, pe motiv că i-a lăsat fata gravidă, poliţiştii întocmindu-i reclamatului dosar penal pentru act sexual cu un minor.

Este al patrulea caz de acest gen înregistrat de la începutul acestui an, reprezentanţii instituţiei Protecţiei Copilului Suceava anunţând că vor demara o campanie de informare în rândul minorelor despre ce înseamnă să devii mamă la vârste atât de fragede.

Părinţii ştiau de aproape jumătate de an că fata lor e însărcinată

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Virginia L., din municipiul Rădăuţi, a reclamat că fiica ei în vârstă de 14 ani a rămas însărcinată cu un tânăr de 21 de ani.

Din cercetările poliţiei, a reieşit că părinţii minorei ştiau că fata lor va deveni mămică încă de acum jumătate de an, însă au reclamat fapta abia zilele trecute, după ce fata lor s-a certat cu iubitul ei.

În toamna anului trecut, adolescenta a plecat la Milişăuţi să lucreze în agricultură, ca zilier.

Aici, s-a cunoscut cu un tânăr din comuna botoşăneană Albeşti, Ilie B., cu care a întreținut relații sexuale de bună voie în locuinţa în care tânărul stătea în gazdă.

În luna noiembrie, minora, împreună cu mama ei, s-a prezentat la Spitalul Judeţean Suceava, unde în urma unui consult, medicii le-au spus că adolescenta este însărcinată în opt săptămâni.

Iniţial, părinţii minorei au fost de acord cu relaţia dintre fiica lor şi Ilie B., motiv pentru care le-au pus la dispoziţie un imobil în Rădăuţi, în care să locuiască.

În urmă cu câteva zile, adolescenta şi iubitul ei s-au certat, motiv pentru care Virginia L. l-a dat pe tânărul de 21 de ani pe mâna poliţiei.

„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor”, a transmi

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 5 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum o ora
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 4 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 5 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 8 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 2 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum 3 ore
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 7 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 6 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 11 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

4°/12°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°