Economia la curent nu se face stând cu becul mai mult stins, ci urmând niste sfaturi pe cât de simple, pe atât de eficiente ce tin de utilizarea corespunzătoare a aparatelor din casă ce consumă energie.
În contextul în care preţurile la energia electrică au crescut deja de două ori, din toamnă şi până în prezent şi alte scumpiri sunt anunţate raţionalizarea consumului de energie electrică poate fi calea către evitarea unei facturi mari la curent. Raţionalizarea consumului de curent nu presupune să staţi cu becul stins. De fapt, iluminatul casei este doar a doua sursă de consum de energie, prima fiind frigiderul şi congelatorul cu 23% din tot curentul consumat într-o locuinţă.
Potrivit specialiştilor de la Enel, frigiderul şi congelatorul de clase A+, A++, A +++ sunt investiţii bune pentru că extracostul aparatelor se recuperează rapid din economia de consum. Alte „trucuri” prin care se poate obţine economie de curent de la frigider este ca acesta să stea departe de cuptor, de maşina de spălat vase, de lumina soarelui şi de oricare altă sursă de căldură. În spatele frigiderului trebuie lăsat un spaţiu de cel puţin 10 centimetri pentru a se asigura circulaţia unui flux de aer care să prevină supraîncălzirea aparatului. De asemenea, întreţinerea este importantă. Menţineţi curat schimbătorul de căldură din spatele frigiderului pentru a se asigura schimbul eficientde aer. Schimbătoarele murdare din spate pot pierde până la 30% din energia electrică folosită.
La iluminatul casei, o economie se poate face din schimbarea tuturor becurilor cu unele ecologice şi prin folosirea lămpilor fluorescente în locurile unde calitatea luminii este mai puţin importantă, cum ar fi bucătăria sau garajul. 22% din energia electrică consumată într-o casă provine din iluminat.
Maşina de spălat este a treia cea mai mare sursă de consum cu 11,5% din energia c