Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cabinetul medical din Hălmagiu, asaltat în această perioadă, de persoane cu viroze

Publicat in Glasul Aradului, marți 19 martie 2013 ·

Cabinetul medical şi holul acestuia erau pline, zilele trecute, la doctoriţa Svetlana Conovalciuc din Hălmagiu, de copii şi vârstnici. „Acum bântuie virozele, o dată cu începerea primăverii. Mai sunt pacienţi care iau tratamente după urechea lor, fără a avea vreo prescripţie medicală. Acest lucru este, din punctul mei de ve­dere o greşeală. Vin la mine la cabinet pacienţi care sunt lipsiţi de re­surse financiare şi tot timpul îi întreb dacă au bani pentru medicamente. Aici este o zonă săracă şi mulţi dintre ei trăiesc după o vacă sau două şi câteva păsări. Am pacienţi care au lucrat în mine sau la cariere, iar aceştia vin regulat la consultaţii. Mai am probleme cu unii care au tensiune. Sunt tot timpul alături de ei, împreună cu asistenta Adriana Colf. Eu chiar dacă am plecat acasă şi dau un tratament unui pacient, nu am putut fi liniştită până nu am vorbit cu el să aflu cum se simte după ce a luat acel tratament”, a spus doctorul Svetlana Conovalciuc.

Locuitorii din comuna Hălmagiu, care au trecut pragul cabinetului medi­cal se arată mulţumiţi de serviciile pe care le primesc aici.

Unul dintre localnici este Emilian Juncan, în vârstă de 75 de ani, din satul Poenari. „Eu sper să mai dea Dumnezeu şi în alte comune să fie medici ca doamna Svetlana. Vă rog să mă credeţi că ea te vindecă cu cuvintele frumoase pe care le spune către pacient. Eu zic că ceea ce îţi spune este pe jumătate tratament. Eu vin la ea cam o dată pe lună să îmi ia tensiunea, atunci când merg şi pe la piaţă la diferite cumpărături”, ne spune Emilian Juncan.

Şi Ioan Drăgan, în vârstă de 86 de ani, din localitatea Ţărmure se arată mulţumit de activitatea celor care activează în cadrul cabinetului medical din Hălmagiu.

„Am o pensie de 3,5 milioane de lei vechi. E vai de mine. Am o grămadă de baiuri şi nu am bani sau cum să îmi cumpăr medicamentele necesare. Mai rar aşa un m

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 9 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 7 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 8 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°