Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Drăghici susţine reducerea TVA la pâine la 9%

Publicat in Arges Online, marți 19 martie 2013 ·

Reducerea TVA cu 9% pentru pâine este susţinută de deputatul PSD de Argeş Mircea Drăghici care spune că în discuţiile cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, din luna mai, se va dezbate şi această propunere a Guvernului Ponta. De asemenea,deputatul spune că TVA diferenţiat pentru alimente este importantă, cu atât mai mult cu cât sunt mai multe state europene care o aplică.

„Cu toţiiştimcăînprogramul de guvernare cu care USL a cîştigatalegerile din decembrie 2012 esteprevăzută o măsurăextrem de importantă din punct de vedere fiscal. Mă refer astfel la dorinţaGuvernuluicondus de Victor Ponta de a reduce TVA de la 24 la 19% înorizontul de timp 2013 - 2016. Peaceastăcale, dorescsăsalutdeclaraţiarecentă a primului-ministru conform căreia, îndiscuţiile care vorfipurtate cu reprezentanţiiFMI din lunamai, se varidicapropunerea de reducere a TVA la 9% într-oprimăetapăpentrupîineşi, ulterior, pentrualteproduse, precum fructe, carne sauproduse bio. DacăreprezentanţiiFMIvoracceptaaceastăpropunere a GuvernuluiPontaşimăsura de reducere a TVA la 9% pentrupîine, se va introduce încea de-a douajumătate a anului, atunci o jumătate de an vafi un interval de timpadecvatpentru a evaluaefectelemăsuriiasuprareduceriisau nu a evaziuniifiscale. Dacă se vadovedicăîncasările la bugetvorfimaimari cu un TVA de 9%, diminuându-seastfel,evaziuneafiscală, atuncitrebuiesăsusţinem cu toatăconvingereaşiforţanecesitateaextinderii TVA diferenţiateşipentrualteprodusealimentare. Menţionezcăîncă din anul 2010, am iniţiat, împreună cu 56 de parlamentari, propunerealegislativăprivindmodificareapărţiiintroductive a alin.(2¹) al art.140 din Legeanr.571/ 2003 privindCodul Fiscal, prin care am solicitatreducere la 5% a TVA pentruprodusele din coşulzilnic“.

Articolul in Arges Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 3 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cseke Attila: Toate SALARIILE conducătorilor unităților din subordine și ale membrilor Consiliilor de administrație verificate și ajustate

Gandul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a anunțat că salariile managerilor și indemnizațiile din consiliile de administrație ale instituțiilor din subordinea ministerului au fost verificate și ajustate, astfel încât nicio remunerație să nu depășească v

Cod Galben de inundații în două județe!

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform situaţiei hidrometeorologice actuale şi prognozei meteorologice pentru următoarele 24 de ore, INHGA a emis o Atenționare Hidrologică de Cod Galben, valabilă astăzi, 14 iulie, între orele 12:00 - 24:00. Potrivit hidrologilor, astfel, sunt pos

Rezultate Definitivat 2025. Notele la proba scrisă au fost publicate. Lista notelor pe toate județele / Până când se pot depune contestații

HotNews acum 2 ore
Rezultatele inițiale la examenul de Definitivat 2025, care a avut loc pe 8 iulie, au fost afișate marți în centrele de examen și pe site-ul dedicat definitivat.edu.ro, anunță Ministerul Educației. Potrivit Ministerului Educației, au fost evaluate lu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Imagini surprinzătoare cu Nicușor Dan, într-un avion low-cost. Cine îl însoțea pe președintele României

Cancan acum 53 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a fost recent observat călătorind într-o manieră surprinzător de discretă, alegând o cursă aeriană low-cost pentru o deplasare privată către Milano. Pasagerii prezenți la bord au recunoscut prezența șefului statul

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

Primăria Arad a sesizat poliția după ce 17 arbori ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi cu sare pentru a fi tăiaţi

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii fac cercetări după ce Primăria Arad a depus o plângere penală pentru că 17 arbori din centrul oraşului ar fi fost găuriţi cu burghiul şi otrăviţi intenţionat cu sare pentru a se usca, acum

Metroul şi străzile din New York, inundate după o ploaie torenţială

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La zece zile după ploile torenţiale din Texas, precipitaţii puternice au lovit din nou, luni, Statele Unite, de data aceasta în nord-estul ţării, provocând inundaţii în anumite zone din New Jersey şi

Vremea

București
acum

33°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

32°
mar.

19°/32°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°