Actorul Ion Dichiseanu a avut-o ca parteneră pe Irina Petrescu în filmul "Acţiunea autobuzul" şi a declarat pentru MEDIAFAX că acela a fost prilejul cu care i-a descoperit caracterul "frumos şi sensibil".
"Am rămas stupefiat la auzul morţii ei şi mi-a creat o stare... Ce se întâmplă în breasla noastră? Este de neimaginat cum ne strigă la catalog Doamne Doamne, ca să folosc o metaforă", a spus Ion Dichiseanu.
De asemenea, el a declarat pentru MEDIAFAX că Irina Petrescu "a fost o adevărată doamnă, un om minunat şi o mare actriţă a teatrului, de o mare ţinută şi de o sensibilitate cum rar a întâlnit". "Am avut-o parteneră în filmul «Acţiunea autobuzul» şi atunci mi-am dat seama de omul Irina Petrescu. Din păcate, nu mi-a fost parteneră şi în teatru", a mai spus acesta.
"Este o pierdere enormă pentru teatru. Era la vârsta când mai avea multe de spus şi de arătat în această profesie", a încheiat Ion Dichiseanu.
Actriţa Irina Petrescu a murit marţi, la Spitalul Elias din Capitală, după o scurtă, dar foarte grea suferinţă, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al unităţii sanitare, Dana Safta.
Irina Petrescu, una dintre cele mai importante actriţe de teatru şi film din România, renumită pentru frumuseţea sa clasică, a decedat, la vârsta de 71 de ani, după o carieră în care şi-a legat numele de cei mai importanţi regizori români, între care Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie.