Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Năstase nu va avea un rol în USL, dar îl vom consulta, aşa cum am făcut-o la formarea uniunii

Publicat in Romania Libera, marți 19 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la Craiova, că Adrian Năstase, eliberat, luni, din penitenciar, "nu va avea un rol" în USL, dar că liderii uniunii îl vor consulta, aşa cum au făcut şi când s-a format USL, potrivit Mediafax.

"Mă bucur că Adrian Năstase a fost eliberat, o să mă întâlnesc cu dânsul când se va mai linişti. Nu ne-am gândit unde ne vom vedea. În USL sunt doar doi copreşedinţi, eu şi domnul Antonescu, domnul Năstase nu va avea un rol, dar ne vom consulta cu dânsul, aşa cum am făcut-o şi când am format USL, dânsul a fost unul dintre cei care a insistat în formarea Uniunii", a declarat Victor Ponta la finalul unui meci de baschet la care a participat în Sala Polivalentă din Craiova.

Premierul a adăugat că PSD va respecta legea în ceea ce-l priveşte pe Adrian Năstase şi că funcţia pe care acesta a ocupat-o va rămâne vacantă până când se va putea întoarce.

"Statutul PSD, ca şi toate partidele, respectă legea şi noi o vom respecta. Mesajul meu politic este foarte clar: domnul Năstase are locul său în PSD şi funcţia pe care dânsul a ocupat-o, de preşedinte al Consiliului Naţional, va rămâne vacantă până cand se va putea întoarce, am spus acest lucru mereu", a mai declarat Victor Ponta.

La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, aflat la Craiova alături de Ponta, s-a declarat alături de Adrian Năstase, dar a spus că trebuie respectată legea.

"Din punct de vedere juridic, nu avem ce să facem, trebuie să respectăm Legea partidelor politice şi Statutul trebuie să se supună legii partidelor politice. El (n.r. - Adrian Năstase) îşi va avea locul său, premierul Ponta a anunţat că funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional rămâne ca tricoul cu numărul 10, cum era la noi (n.r - Universitatea Craiova) cu Ilie Balaci, dar în acest moment domnia sa are câteva interdicţii pe care trebuie să le respectăm", a

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°