Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Claudiu Keseru, convocat pentru prima oară în "naţionala" de seniori

Publicat in Bihoreanul, marți 19 martie 2013 ·

Orădeanul Claudiu Keseru a fost convocat pentru prima oară la echipa naţională de fotbal seniori a României. Antrenorul Victor Piţurcă l-a inclus în lotul care va juca dubla cu echipele Ungariei şi Olandei în preliminariile Campionatului Mondial 2014.

"Este senzaţional la naţională. Am venit puţin aşa, pe vârfuri. Aşteptam şi eu să văd cum e atmosfera la naţionala mare şi e senzaţional, băieţii m-au primit formidabil. E o mândrie enormă. Mutu a fost primul jucător cu care am dat ochii când am ajuns în cantonament. Cu domnul Piţurcă n-am avut ocazia să vorbim mult, ne-am salutat", a declarat într-o conferinţă de presă atacantul echipei Angers din liga a doua din Franţa.

Orădeanul a mai afirmat că nu se aştepta să fie convocat. "Mi-am propus să nu am aşteptări din punctul ăsta de vedere pentru a evita anumite decepţii. O prietenă mi-a zis că sunt pe lista provizorie, iar apoi nu pot să explic mândria pe care am simţit-o când am văzut că sunt şi pe lista definitivă", a spus Keseru.

Fotbalistul orădean a marcat de 17 ori în acest sezon pentru echipa sa, acesta fiind unul dintre motivele care i-au adus convocarea. "Keşeru a marcat foarte multe goluri în liga a doua franceză, unde e destul de greu să dai goluri. Am văzut aproape toate meciurile lui. Să vedem cum va reacţiona la naţională, cum se va prezenta la antrenamente. Pentru a marca goluri, trebuie să ai şi calităţi, reuşitele lui nu sînt întîmplătoare", a declarat Victor Piţurcă.

Selecţionata României va întâlni naţionala Ungariei la 22 martie pe Stadionul Puskas Ferenc din Budapesta, iar pe 26 martie va juca, tot în deplasare, împotriva echipei naţionale a Olandei, pe Amsterdam Arena.

Orădeanul Claudiu Keseru a fost convocat pentru prima oară la echipa naţională de fotbal seniori a României. Antrenorul Victor Piţurcă l-a inclus în lotul care va juca dubla cu echipele Ungariei şi Olande

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC: Campania electorală pentru alegerile parlamentare începe în 1 noiembrie

Mediafax acum 44 minute
În şedinţa de joi, Biroul Electoral Central pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor din anul 2024 (BEC) a adoptat o decizie privind unele măsuri pentru buna desfăşurare a campaniei electorale. „La alegerile parlamentare din acest an, camp

Şefa Comisiei Europene anunţă ajutoare de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii

Mediafax acum 18 minute
„Mă aflu aici pentru a vă asigura că Europa vă este alături”, a declarat Ursula von der Leyen la o conferinţă de presă în oraşul polonez Wroclaw. Ea a spus că 10 miliarde de euro vor fi puse la dispoziţie din fondurile de coeziune ale UE şi că unele

UPDATE - Planul roşu, activat în Mehedinţi în urma unui apel la 112 prin care se anunţă că mai mulţi copii au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară/ 70 de copii cu vârste între 5 şi 14 ani şi doi adulţi au nevoie de asistenţă medicală

News.ro acum 5 ore
Autorităţile din judeţul Mehedinţi au activat, joi după-amiază, Planul roşu de intervenţie, în urma unui apel la 112 prin care se anunţa că mai mulţi copii, din diferite localităţi, au stări de rău şi simptome de toxiinfecţie alimentară. Un număr de

Nicolae Ciucă: Pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, fac apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, face apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu. El arată că ministrul Me

Caz incredibil: fostul crainic al clubului Dinamo, reţinut sub acuzaţia că a agresat sexual un adolescent în bazinul de înot. El a fost demascat și de Justițiarul din Berceni

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse

Două convoaie militare, implicate într-un accident între Brăila și Galați. Camioanele ar aparține armatei franceze

Ziare.com acum 6 ore
Două convoaie militare au fost implicate joi după-amiază, 19 septembrie, într-un accident rutier produs pe DN 2B, în apropierea Podului Siret - Şendreni, judeţul Brăila, anunţă Centrul Infotrafic. În urma unei coliziuni faţă-spate, un şofer a fost r

Traian Băsescu, mesaj RO-ALERT pentru „viitură de incompetenţă la guvern”

HotNews acum 2 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat joi, într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, că dacă sistemul de avertizare RO-ALERT ar fi funcționat în cazul inundațiilor catastrofale de la sfârșitul săptămânii trecute, atunci numărul victimelo

Mai multe magazine din Capitală închise de ANPC. Vindeau ilegal țigări minorilor. Amenzi uriașe

Ziare.com acum 5 ore
ANPC a efectuat joi, 19 septembrie, mai multe controale la magazine din București pentru a verifica dacă se vând țigări minorilor. Au fost descoperite 13 astfel de unități. ANPC a suspendat, joi, 19 eptembrie, activitatea a 13 magazine din București

Soţul celei mai bogate rusoaice, arestat sub acuzaţia de crimă după un schimb de focuri la birou

News.ro acum o ora
Vladislav Bakalchuk, soţul celei mai bogate femei din Rusia, a fost arestat şi acuzat de crimă joi, după un schimb de focuri de armă sângeros la sediul din Moscova al celui mai mare retailer online din Rusia, au declarat avocaţii săi, potrivit Reute

Negrescu: PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală. Au fost greşeli nenumărate, unii au dat dovadă de aroganţă, au pierdut contactul cu cetăţenii / Marcel Ciolacu a căutat să înveţe mult din greşeli

News.ro acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, joi, că PSD este pregătit să aibă o altă abordare în această campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, el arâtând că au fost greşeli nenumărate, la alegerile anterioare, când unii au dat do

Vremea

București
acum

16°
joi

15°/19°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/27°
dum.

16°/27°
Iasi
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
Constanta
acum

17°
joi

16°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

10°/22°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

13°/26°