Din acest interviu cu managerul CEO, Laurenţiu Ciurel, veţi afla răspunsuri la multe întrebări, dar, mai ales, multe din ceea ce ştiam şi noi (sau doar bănuiam) acum se confirmă. Mărturisesc că eu am fost surprins de sinceritatea cu care un oficial atât de important răspunde la probleme atât de sensibile. În timp ce primeam răspunsurile, m-am întrebat dacă acest om va mai prinde ziua de mâine. Să ai curajul să confirmi, într-un fel, că în jurul celei mai importante companii pe care o mai are România s-au ţesut pânze ale căror „lobby-uri” au scopul principal de falimentare şi vânzare este fie o doză de nebunie, fie una din ceea ce ar trebui să însemne normalitate pentru toţi cei care poartă pe buletin însemnele statului român.

Costin Creţu: Cine sunteţi?

Laurenţiu Ciurel: Fiul lui Dumitru şi Maria, născut în 1960, liceul “TUDOR”, Institutul Politehnic Timişoara, în anii 80` (cu profesorul Silas la Mecanică, cu Babeu la Rezi, cu Cretza la Turbine, cu Ungureanu la Cazane, cu Ancuşa la Fluide, adică 5 Dumnezei). Căsătorit, nevastă frumoasă şi deşteaptă, ingineră la Termo. 3 copii: băiatul mare, aici la Tg-Jiu, absolvent de IT la Adelaide; cel mic a făcut Relaţii Internaţionale la ASE şi şi-a luat lumea în cap în Australia, dezamăgit; fata la Bucureşti, la Drept. Berbec (eu, nu ei).

C.C.: De ce aţi plecat în Australia şi de ce v-aţi întors în România?

L.C.: Asta a fost de mult timp, în ’96. Eram dezamăgit tare de cum mergeau lucrurile. De grobianismul, incultura şi lipsa de caracter a majorităţii vârfurilor societăţii la acea vreme şi de încăpăţânarea poporului român de a-i descoperi şi aduce regulat în diferite funcţii. Între timp, am constatat cât eram de naiv, că se poate mult mai rău. Asta, una la mână. În al doilea rând, am stat mereu la bloc, şi mi-am dorit mereu o casă. Nu mare, exact cât asta de o am acuma, cam 160 de metri. Dar mi