Cadavrele animalelor au fost descoperite în ultimele zile de către localnici într-o pădure situată foarte aproape de un cartier de blocuri de locuinţe din oraşul Plopeni.
Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat corespondentului MEDIAFAX că marţi a fost contactat de către reprezentanţi ai postului de poliţie din Plopeni care l-au anunţat că într-o zonă a oraşului au fost descoperiţi şase câini morţi.
Terecoasă a precizat că a solicitat ca animalele moarte să fie aduse la sediul DSVSA din Ploieşti, pentru stabilirea cauzelor deceselui animalelor.
Localnicii spun că în pădure au fost găsite mai multe animale moarte în ultimele zile, oamenii afirmând că, în opinia lor, câinii au fost otrăviţi.
Contactat telefonic, primarul oraşului Plopeni, Dragoş Niţă, a susţinut că informaţiile privind existenţa animalelor moarte sunt false, precizând că au fost găsite "doar două cadavre, mai vechi".
"Nu este adevărat că s-au găsit mulţi câini morţi. Chiar am trimis comisia locală să verifice şi au constatat că sunt două cadavre, mai vechi. Nu ştiu cine şi de ce a lansat informaţia asta", a declarat Niţă.
Cadavrele animalelor au fost descoperite în ultimele zile de către localnici într-o pădure situată foarte aproape de un cartier de blocuri de locuinţe din oraşul Plopeni.
Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Prahova, Mihai Terecoasă, a declarat corespondentului MEDIAFAX că marţi a fost contactat de către reprezentanţi ai postului de poliţie din Plopeni care l-au anunţat că într-o zonă a oraşului au fost descoperiţi şase câini morţi.
Terecoasă a precizat că a solicitat ca animalele moarte să fie aduse la sediul DSVSA din Ploieşti, pentru stabilirea cauzelor deceselui animalelor.
Localnicii spun că în pădure a