Preşedintele Traian Băsescu a participat, azi, la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc. După eveniment, Băsescu şi suveranul pontif au dat mâna şi au avut un scurt dialog. Alături de Papa Francisc s-a aflat si cardinalul Tarcisio Bertone, secretarul de stat al Sfântului Scaun.
"Domnul preşedinte Traian Băsescu a transmis Sanctităţii Sale un mesaj de felicitări din partea romano-catolicilor, greco-catolicilor şi ortodocşilor din România, urându-i success în misiunea care i-a fost încredinţată. Sanctitatea Sa, Papa Francisc, i-a spus domnului preşedinte să se roage pentru el şi pentru succesului pontificatului său", a precizat Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al şefului statului.
Papa Francisc i-a şi mulţumit preşedintelui Băsescu pentru prezenţa la ceremonia de inaugurare a pontificatului de la Vatican, a mai precizat purtătorul de cuvânt.