Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Voiculescu obține o nouă amânare în dosarul ICA. Următorul termen: peste trei săptămâni

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 19 martie 2013 ·

Tribunalul Bucureşti a amânat pe 5 aprilie judecarea dosarului Institutului de Cercetări Alimentare, în care Dan Voiculescu este acuzat de spălare de bani. După ce Viorica Dinu a fost arestată, conducerea Tribunalului va trebui să distribuie dosarele ei altor judecători. Sursa: RĂZVAN PETRESCU

1 /.

Următorul termen a fost stabilit pentru 5 aprilie, când va intra un complet investit potrivit procedurilor. Instanța a decis să trimită o adresă la Camera Notarilor să vadă dacă s-a făcut succesiunea după inculpatul Gheorghe Domnișoru, decedat între timp. Procurorul DNA nu se opune.

Judecătorul Nestor arată că în opinia sa, completul de judecată condus de Viorica Dinu ar trebui desființat potrivit procedurilor. În continuare, o persoană cu funcție de conducere va decide repartizarea dosarului. Numai în acest caz, toate dpsarele Vioricăi Dinu vor fi preluate de alți judecători. Astfel, până se va stabili cine va fi judecătorul, instanța poate lua doar măsuri administrative în cauză.

La ora 11.45 s-a anunțat că Procesul va fi judecat de Raul Alexandru Nestor, magistratul care a înlocuit-o pe Viorica Dinu, judecătoarea arestată săptămâna trecută pentru luare de mită. Procesul a început. Dan Voiculescu lipsește. Este reprezentat de avocatul Gheorghe Mateuț.

Dan Voiculescu a fost trimis în judecată de procurori în decembrie 2008 deoarece s-a folosit de funcţia sa politică pentru a cumpăra pachetul majoritar de acţiuni al Institutului de Cercetări Alimentare la un preţ cu mult sub cel real.

Citiţi mai mult: FUGA DE JUSTIŢIE. Voiculescu: "Îmi pare rău că s-a amânat procesul. Felicit Steaua pentru rezultat!". Acuzat de un prejudiciu de 60 de milioane de euro!

Acesta este acuzat de spălare de bani, dar şi că a făcut abuz de funcţia de conducere a unui partid politic pentru a obţine bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Povestea unui jaf

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 41 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 35 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 39 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°