Una dintre cele mai mari soprane ale României, Eugenia Moldoveanu, împlineşte astăzi 69 de ani. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Trăind în România, am împărţit în două mâini ţara, familia şi cariera. Cred că mi-am făcut datoria...”

“Sunt fericită pentru că sunt alături de fetiţa mea şi de mama mea. Familia noastră este mai mică pentru că tatăl şi soţul meu s-au prăpădit, dar sunt fericită cu ele pentru că atâţia zeci de ani am fost departe de ele. Ascult muzică, mai am câteva fete, colege care mai au nevoie de un sfat, cu mare plăcere le ascult şi le sfătuiesc. Oficial, mă odihnesc după foarte mulţi ani de muncă.

M-am născut în Azuga, aici am copilărit, un orăşel mult mai mic decât a devenit pe urmă. Primul gând al scumpei mele mame, a fost să aibă o fetiţă care să cânte la pian. Aşa că, pe la 6 ani mi-a cumpărat un pian şi în Azuga era un profesor care preda pian. Am fost eleva lui, iar apoi, peste doi-trei ani, apropo de destin, în Azuga s-a mutat Aurel Bobescu, fratele mai mare al iluştrilor muzicieni Bobeşti. Asta a fost şansa vieţii mele pentru că am studiat pianul şi apoi cântând, în cor, la şcoală, el şi-a dat seama că am voce. Am început să studiez cu el, a fost ca un al doilea părinte pentru mine până când s-a prăpădit. Aşa a început cariera mea.

În general artiştii de vârsta mea, cei foarte puţini care mai suntem, suntem retraşi, aşa încât acum, când am ocazia, le-aş spune tinerilor mei colegi să creadă în ei, să fie serioşi, să se pregătească în mod temeinic, nu contând pe o voce, voce trebuie să aibă toţi cei care se gândesc la meseria asta, dar ceea ce conturează mai târziu personalitatea unui artist liric este multă pregătire muzicală, să trăiască în muzică cu muzică.

Vremurile din ziua de astăzi ar fi o şansă pentru tineri pentru că au liberă trecere în străinătate,