Românii deştepţi râdeau cu lacrimi, pe vremuri, de versurile din muzica uşoară, de Angela Similea, Cătălin Crişan, Marian Nistor sau Mirabela Dauer. Atunci erau siropoase, acum sunt de-a dreptul stupide.

Când Angela Similea cânta „Un albastru iiiiiinfinit“, aripa isteaţă a ţării crăpa de râs. Cât despre etajera Mirabelei Dauer sau gara cam mică a lui Dorobanţu, astea erau deja folclor persiflat la beţiile intelectualilor infatuaţi. Nu-i nimic, lăsaţi că astăzi am ajuns la performanţa de a avea cele mai cretine texte din istoria muzicii uşurele româneşti.

Ştefan Bănică, minunatul, rapsodul, trubadurul care-a făcut ferfeniţă inima femeilor, romanticul şi perfectul care umple săli şi stoarce lăcrămuţe, cântă şi porcării sinistre. Un exemplu gras este piesa intitulată doct „Cât poţi fi de uau“. Păi uite cât poate să fie dumnealui de uau: „Sunt în călduri ca un buldog turbat/ Să zici mersi dac-ai scăpat/ Mă-ntrebi râzând senin ce s-a-ntâmplat/ Nu pot să mă mai controlez, m-ai terminat“.

Vă place, nu? Asta a nechezat de zeci de ori pe scenele patriei, în timp ce Andreea Marin, prinţesa pură ca un ghiocel, vorbeşte numai în eufemisme şi zăhărele, face gropiţe în obraji şi suspină ca să ne convingă că ea şi fostul ei soţ au trăit într-o căsnicie de turtă dulce, într-un paradis al poeziei şi pupăcelilor. Aaa, faptul că s-au despărţit e doar un bobârnac al soartei, ei erau fără cusur. În fine, să revenim la versurile seducătorului Bănică: „Ai plecat şi ai luat sufletul din mine, da/ Ai uitat să iei şi amintirile cu tine, pa“. Şi o maimuţă găsea o rimă ceva mai inteligentă decât asta cu „da“ şi „pa“.

Anda Adam, o sex-simboluţă care năpădeşte mass-media, cântă nişte chestiuni care-ţi rup inima - şi, din păcate, îţi rup şi minţile: „Am o, am o, am o inimă de dat/ Unui singur bărbat/ Care ştie ce să facă lângă mine în pat“. Duduie, nu ştiu cum să-ţi spunem