Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldovenii nu beau mai mult decât ruşii

Publicat in Adevarul, marți 19 martie 2013 ·

Săptămâna trecută au fost date publicităţii rezultatele unui nou raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii potrivit căruia moldovenii sunt printre cei mai mari alcoolici din Europa. Mă rog, consumatori de alcool, dacă cineva se simte cumva ofensat. Cu 18.22 litri pe cap de locuitor, incluzând femeile, bătrânii şi sugarii.

Adică la „populaţia aptă de băut“ volumul ar fi cu mult mai mare, poate de 30 de litri şi mai mult de dublu rafinat. Nu vreau să neg faptul că la noi se bea peste măsură, nu numai la marile petreceri, nunţi, cumetrii sau zile de naştere, dar şi cu cele mai neînsemnate ocazii.

Ceea ce sigur se întâmplă este că totuşi se bea mai puţin decât acum vreo 15-20 de ani. Salariile erau atunci nu numai mizerabile, ca astăzi, dar aproape inexistente. Prin 1992-1995, cu un salariu de conferenţiar universitar puteai să procuri vreo 20 de litri de benzină. Acum, e adevărat, nu e mult mai mare, dar se poate cumpăra vreo sută şi ceva de litri de benzină. E puţin, foarte puţin, şi nu avem niciun motiv de mândrie. Atunci, în anii ’90, se bea de se stingea, se putea observa cu ochiul liber, şi pe stradă, şi când intrai într-un bar oarecare, mai toate insalubre.

Cam dintre acelea din care mai există şi azi pe lângă autogările şi gara din Chişinău.

În ultmii cinci-şapte ani, situaţia a început să se schimbe. Nu fundamental şi nu peste tot. Dar cel puţin la Chişinău şi în mediul urban în ansamblu se poate observa cu ochiul liber. Vorbisem nu demult cu câţiva şoferi de maxi-taxi din Chişinău pe tema asta şi mi-au confirmat şi ei impresia mea. Or, de regulă, au probleme cu pasageri în stare de ebrietate numai în perioada marilor sărbători. Altfel, în zilele obişnuite, e relativ „linişte“.

Nu s-a schimbat prea mult sau în egală măsură în mediul rustic, în „Moldova profundă“. Însă şi acolo sunt semne că nu se mai bea ca pe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 59 minute
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Premierul Bolojan: Va fi stabilit un număr maxim de ANGAJAȚI ai primăriilor, în funcție de mărimea localităților

Gandul acum 35 minute
Primăriile vor avea un număr maxim de angajați, în funcție de mărimea localității, a anunțat vineri premierul Ilie Bolojan, într-o conferință de presă la Palatul Victoria. „Una dintre măsurile importante care vor fi propuse este legată de plafonarea

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum o ora
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum o ora
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Reorganizare cu scandal. Sindicaliștii din Guvern amenință că vor da în judecată Cancelaria premierului

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii de la Guvern sunt nemulțumiți de tăierile de posturi de la Cancelaria premierului și vor da în judecată instituția, a transmis șeful sindicatului, Noni Iordache.

MAE NATO și UE condamnă atacurile cibernetice rusești ale GRU împotriva statelor membre

Ziua Constanta acum 4 ore
NATO și UE condamnă cu fermitate activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state membre NATO și ale Uniunii Europene. Actorii sub

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 12 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Vremea

București
acum

27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°