În data de 19 februarie 2013, Comisia Europeană a publicat programul sesiunii de depunere de proiecte LIFE+ 2013.
Programul LIFE+ este instrumentul financiar al Uniunii Europene pentru mediu. Obiectivul său general vizează implementarea, actualizarea şi dezvoltarea politicii şi a legislaţiei de mediu ale UE prin co-finanţarea proiectelor care adaugă valoare spaţiului european. Propunerile trebuie să fie prezentate de entităţi înregistrate în statele membre ale Uniunii Europene sau în Croaţia şi care sunt organisme publice şi/sau private, părţi implicate şi instituţii.
În perioada 2007 – 2013, Comisia Europeană lansează câte o sesiune de depunere de proiecte pe an. Propunerile de proiecte trebuie să fie eligibile pe una dintre cele trei componente ale Programului LIFE+:
1,LIFE+ Natură şi Biodiversitate
Obiectivul principal: Protecţia, conservarea, reabilitarea, monitorizarea şi facilitarea funcţionării sistemelor naturale, a habitatelor naturale, a florei şi a faunei sălbatice, cu scopul de a opri pierderea biodiversităţii, inclusiv a diversităţii resurselor genetice, în cadrul UE.
2, Guvernare şi Politici de Mediu
Obiective principale:
— schimbări climatice: stabilizarea concentraţiei de gaze cu efect de seră la
un nivel care să împiedice încălzirea globală cu mai mult de 2 °C;
— apă: contribuţia la îmbunătăţirea calităţii apei prin elaborarea unor măsuri
eficiente sub aspectul costurilor pentru obţinerea unei stări ecologice bune în vederea întocmirii planurilor de gospodărire a bazinelor hidrografice în temeiul Directivei 2000/60/CE (Directiva-cadru privind apa);
— aer: atingerea nivelurilor de calitate a aerului care nu duc la un impact
negativ semnificativ şi nu prezintă riscuri pentru sănătatea oamenilor şi pentru mediu;
— sol: protejarea şi asigurarea utilizării durabile a solului prin menţ