Ceapa de Pericei a ajuns în Parlamentul European, iar nu peste mult timp s-ar putea să ajungă şi în ambasadele din România. De ce? Simplu, pentru a le aduce aminte unora că România are cu ce se lăuda.
Primarul comunei Pericei, Boncsidai Csaba, a dus ceapa obţinută la nivel local în Parlamentul European nu pentru a o prepara în cadrul unor demonstraţii culinare, ci pentru a prezenta leguma ca produs natural cu o poveste deosebită, cunoscută deja în lume. „Am scos Periceiul din anonimat! Ceapa de Pericei, monumentul cepei şi ce fac localnicii acolo reprezintă elemente care au făcut ca Pericei să fie o comună cunoscută, iar noi ne mândrim cu această ceapă. Dar, din păcate, faţă de anii de dinainte de 1990 producţia s-a cam subţiat, iar oamenii au început să piardă din producţie. Tocmai asta facem noi acum...vrem să le dăm localnicilor un impuls, să nu se lase descurajaţi şi să-şi continue activitatea. Am fost în Parlamentul European, unde ne-am prezentat cu pliante, cu mâncăruri tradiţionale, cu cântece şi cu folclorul local. Consider eu că am reuşit şi mai avem în plan astfel de acţiuni inlcusiv în Parlamentul României sau în ambasade. Noi trebuie să atragem atenţia Europei că suntem, că trăim şi că putem produce ceva”, a declarat primarul comunei Pericei în cadrul emisiunii Necenzurat difuzată la Sălăjeanul TV. Boncsidai Csaba a mai spus că face o serie de demersuri pentru dezvoltarea turismului cu ajutorul celebrei legume, totul prin realizarea unui turism rural de cea mai bună calitate.
Ceapa de Pericei a ajuns în Parlamentul European, iar nu peste mult timp s-ar putea să ajungă şi în ambasadele din România. De ce? Simplu, pentru a le aduce aminte unora că România are cu ce se lăuda.
Primarul comunei Pericei, Boncsidai Csaba, a dus ceapa obţinută la nivel local în Parlamentul European nu pentru a o prepara în cadrul unor demonstraţii culinare