Irakul anului 2013 a plonjat într-o gravă criză politică, dublată de un conflict religios continuu, la zece ani de la invazie, şi nu seamănă deloc cu democraţia parlamentară moderată pe care voiau să o construiască Statele Unite, relatează AFP.

Foaia de parcurs decisă de preşedintele american din perioada respectivă, George W. Bush, s-a menţinut în puţine privinţe. Trupele americane trimise în deşertul irakian la 20 martie 2003, susţinute de o coaliţie formată din aproximativ zece state, au primit ordin să descopere pretinsele arme de distrugere în masă deţinute de regimul lui Saddam Hussein.

Acest casus belli a fost foarte disputat. Niciun arsenal de acest tip nu a fost găsit vreodată.

Diplomaţii occidentali susţin că înlăturarea de la putere a lui Saddam Hussein a permis Iranului să îşi atribuie o influenţă nesperată în afacerile interne ale vecinului său.

Şi mai rău, după plecarea ultimilor militari americani din Irak, în decembrie 2011, Washingtonul abia dacă îşi mai face auzită vocea la Bagdad.

În 2003, administraţia Bush a avansat "argumente de faţadă precum armele de distrugere în masă, legăturile (Irakului) cu Al-Qaida, riscurile pentru securitatea Statelor Unite", rezumă Crispin Hawes, director al serviciului Orientul Mijlociu din cadrul Eurasia Group.

"Astăzi, totul pare grotesc", afirmă el.

În plus, exista un alt argument, "subînţeles: ideea că Irakul ar putea deveni un aliat al Statelor Unite, că relansarea economiei putea să se transforme în catalizator de creştere în Irak şi în regiune, făcând din acesta un exemplu de urmat", continuă el.

"Toate aceastea au un gust amar în prezent", conchide el.

În sine, războiul nu a durat multă vreme. Bombardamentele au început la 19 martie 2003, cu o zi înaintea invaziei. Bagdadul a căzut la 9 aprilie, iar la 1 mai, Bush declara: "Misiune îndeplinită".