Despre Mariana Bezea şi soţul său, Victoraş, ambii de 45 de ani, s-ar putea spune că reuşesc să facă faţă nevoilor vieţii de zi cu zi într-un mod absolut incredibil! Deşi nu au niciun venit sigur şi locuiesc taman unde-a-nţărcat mutu iapa - satul Siminoc, comuna Dumitreşti - reuşesc să supravieţuiască ei înşişi, să-şi ţină, prin sacrificii uimitoare, fiul la Facultatea de Drept din Bucureşti şi fata la liceu, şi au luat-o sub oblăduire şi pe cea mai vârstnică femeie din sat, Niculina Pletea, de 93 de ani. „E îngro-zitor de greu... Nu ştiu, de azi pe mâine, ce venituri avem. Mă rog la Dumnezeu să se ţină băiatul de şcoală, să ajungă el cu salariu, că i-am şi zis, copile, de noi e greu. Asiguraţi nu suntem, pensii n-o să avem... Măcar cojile ce-or rămâne de la tine să ne dai şi nouă, asta-i spe-ranţa noastră...”, a spus Mariana.
O simplă vizită în satul Siminoc, comuna Dumitreşti şi câteva discuţii cu oamenii ce locuiesc în casele mici, înşirate de-a lungul uliţelor noroite sau răsfirate pe coastele delurite, topite molcom în linia cenuşie a orizontului, ar face pe oricine să-şi reconsidere viziunea asupra noţiunii de sărăcie şi viaţă grea. Şi nu doar decorul oarecum straniu în propria-i nemişcare îţi dă sentimentul că ai nimerit undeva, înapoi în timp, ci şi feţele locuitorilor, tăbăcite de griji şi greutăţi nemărturisite. Cui să şi le destăinuiască?
Acolo, în Siminoc, mai toţi îşi văd, fără să se plângă, de treburile lor din care să-şi asigure pâinea cea de toate zilele. Iar grijile şi greutăţile sunt cam aceleaşi, la fiecare. Obişnuiţi şi împăcaţi cu realităţile cătunului rupt de lume, par a fi doar bătrânii. Adulţii sunt doar resemnaţi în faţa destinului care i-a îngropat acolo. În timp ce copiii şi tinerii construiesc, îndârjiţi, vise şi planuri pentru un viitor departe de noroaiele uliţelor părinteşti... „Toţi se satură de nămol... To