De când a preluat naţionala în cel de-al treilea mandat, Victor Piţurcă a obţinut rezultate foarte bune cu tricolorii, deşi mulţi l-au contestat pe selecţioner pentru stilul său de antrenor defensiv şi pentru afinităţile pe care le are pentru anumiţi jucători.
Plecat de la Craiova cu mare scandal în ianuarie 2011, după certurile cu patronul Adrian Mititelu, Victor Piţurcă nu a rămas mult timp fără loc de muncă. În luna iunie a aceluiaşi an, tehnicianul de 56 de ani l-a înlocuit la naţională pe Răzvan Lucescu.
Deşi la acea vreme, mulţi s-au opus revenirii pentru a treia oară a lui Piţurcă la cârma tricolorilor, selecţionerul le-a demonstrat contestatarilor că este un antrenor valoros, obţinând rezultate meritorii cu României. Palmaresul naţionalei cu Piţi la cârmă este de invidiat: zece victorii, cinci egaluri şi doar trei înfrângeri.
Selecţionerul a fost şi încă este acuzat de mulţi oameni de fotbal pentru stilul său defensiv impregnat naţionalei şi pentru favorizarea unor jucători precum Tănase sau Grozav, convocaţi întotdeauna la lot, deşi forma lor nu îi recomandă să fie selecţionaţi mereu.
Meciurile României în actualul mandat al lui Piţurcă:
Amical: San Marino - România 0-1
Prel. CE 2012: Luxemburg - România 0-2
Prel. CE 2012: România - Franţa 0-0
Prel. CE 2012: România - Belarus 2-2
Prel. CE 2012: Albania - România 1-1
Amical: Belgia - România 2-1
Amical: Grecia - România 1-3
Amical: România - Turkmenistan 4-0
Amical: România - Uruguay 1-1
Amical: Elveţia - România 0-1
Amical: Austria - România 0-0
Amical: Slovenia - România 4-3
Prel. CM 2014: Estonia - România 0-2
Prel. CM 2014: România - Andorra 4-0
Prel. CM 2014: Turcia - România 0-1
Prel. CM 2014: România - Olanda 1-4
Amical: România - Belgia 2-1
Amical: România - Australia 3-2