Andrea Rüthel, managerul cultural IFA (Institut für Auslandsbeziehungen - Institutul pentru Relaţii Externe) Stuttgart, care activează, din toamna anului trecut, în cadrul Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR) - Forumul Regional Bucovina, spune că Bucovina este cea mai frumoasă regiune pe care a văzut-o până acum.
Andrea Rüthel este convinsă că prezenţa sa la Suceava ţine de propriul destin
Andrea Rüthel este convinsă că prezenţa sa la Suceava, în această calitate de reprezentant IFA Stuttgart, ţine de propriul său destin.
Cu numai câţiva ani în urmă, aşa cum mărturiseşte ea, nu ştia mai nimic despre România. Rezonanţa României în Germania consta doar în câteva şabloane legate de sărăcie şi de ţigani.
Întâmplarea a făcut ca Andrea Rüthel, care a urmat studii de comunicare şi media, să facă o vizită în partea de nord a Bucovinei, la Cernăuţi, în Ucraina, de unde, printr-un sinuos concurs de împrejurări, a ajuns şi la Suceava, în România.
A făcut autostopul şi a traversat Bucovina şi Maramureşul şi a fost fascinată de peisaj, de mănăstirile şi bisericile din zonă, de ospitalitatea oamenilor şi s-a reîntors în Germania cu o devoratoare dorinţă de a reveni.
A aplicat pentru calitatea de manager cultural IFA şi dorinţa sa de a reveni la Suceava s-a împlinit
Interesul său pentru România şi dorinţa de a ajunge din nou în locurile care au impresionat-o profund şi-a găsit materializarea atunci când i s-a oferit posibilitatea de a face parte din colectivul redacţional al ziarului Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumanien (ADZR), publicaţia minorităţii germane din România, editată la Bucureşti, unicul cotidian de limbă germană din Europa de Est.
Ca jurnalist la ADZR (care din anul 2006 este finanţat de FDGR) Andrea Rüthel a intrat în relaţie şi cu mulţi suceveni. Dar, probabil, tot destinul a fost ce