Chiar mai mult decît opoziţia, pe Năstase îl urau pesediştii care se gudurau pe lîngă el, cînd era mare şi tare în guvern şi la partid. Dar nu pentru corupţie aveau boală pe el, nici pentru că discuta cu Rodica Stănoiu, ministreasa Justiţiei, la ce dosare să dea drumul, ci pentru părţile lui bune, cîte erau. Fiindcă îi ţinea din scurt pe cei din guvern, îi obliga să vină devreme la serviciu, să muncească şi-i controla dacă-şi văd de treabă. Pentru că-i ridiculiza pe cei care debitau prostii presei „Valerică – Valer Dorneanu, n.m. – , nu pot să cred că ai spus una ca asta!” Pentru că-i verifica pe prefecţi dacă puneau osul la treabă, să meargă administraţia în teritoriu şi-i lua de sus pe baronii locali, care-l ştiau de frică.

Altul care-l ura, Băsescu, a recunoscut că Năstase a fost un premier capabil. Acelaşi Băsescu care a zis despre el că a intrat în puşcărie „pentru o găinărie”.

Dacă operaţiunile de tip bani pentru partid sînt găinării, pentru găinării din astea ar trebui să stea în puşcărie cel puţin trei plutoane de politicieni de toate culorile. Năstase, ca şi Băsescu mai tîrziu, nu voia doar putere, voia toată puterea. Nu ezita să se bage şi peste Iliescu. Dacă protectorul lui îl punea la punct, îi răspundea şi lui, nerăbdător să-i ia locul. Pe vremea lui a fost ridicat Ciuvică de pe stradă şi Băsescu era chemat săptămânal la Parchet, să povestească despre vînzarea flotei, chestie pe care Băsescu nu i-a iertat-o. Şi cum e greu de crezut că Băsescu n-a aflat că arestarea lui preventivă a depins de răspunsul lui Năstase şi că Năstase a zis nu, s-ar putea să nu-l fi iertat nici pentru asta, cum face acum cu Blaga.

Încă de cînd era la putere despre Năstase se spunea că cere mult şi ia el totul. Stîrnea admiraţie pentru cît cerea şi iritare că nu împărţea cu nimeni. Iar celor care-l urau le era frică de el, cunoscîndu-i încăpăţînarea şi tenacit