Elevi de la Școala “Mihai Eminescu” și Liceul Teologic “Sfântul Francisc de Assisi” au participat la o reuniune din cadrul proiectului “Să redescoperim adevăratele valori europene”. Participanții au fost impresionați de implicarea deosebită a părinților în viața școlii, dovedită de gazdele reuniunii din Nicosia.
Un grup format din profesori și elevi de la Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” și de la Liceul Teologic Romano-Catolic “Sfântul Francisc de Assisi” a participat, timp de o săptămână, la activitățile organizate la Nicosia, în Cipru, de Ayios Dometios Gymnasium, una din cele 11 școli partenere în cadrul proiectului “Să redescoperim adevăratele valori europene”, proiect finanțat de Comisia Europeană.
Proiectul este coordonat la nivel european de Școala “Mihai Eminescu”, partenerii de proiect fiind din Estonia, Italia, Spania, Norvegia, Franța, Cipru, Olanda, Turcia și Italia, țară din care participă două școli. “Proiectul nostru își propune să-i ajute pe elevi să înțeleagă că civilizația europeană s-a format pe baza unor valori ca familia, educația, moralitatea, respectul față de cei din jur și față de natură, credința, valori care sunt considerate cumva «depășite» de către societatea de astăzi, care pune mare accent pe valorile materiale. Tocmai de aceea, în cadrul proiectului am promovat, cu ajutorul elevilor, aceste valori, tradițiile populare, eroii locali, toate acele lucruri care ne fac să ne simțim mândri de noi și de trecutul nostru. Printre produsele realizate în cadrul proiectului se află un film despre tradițiile legate de căsătorie din zona fiecărui partener de proiect, dar și un dicționar «al valorilor», cu termeni propuși de fiecare partener de proiect, traduși în toate limbile participanților la proiect. Activitatea din Cipru a fost programată astfel încât să putem participa cu toții la un carnaval tradițional al ciprioț