Elevii teleormăneni sunt puşi la ”slăbit” de conducerea Consiliului Judeţean Teleorman. Deşi s-au dus mai bine de 6 luni de la începutul anului şcolar, nici până astăzi şefii CJ Teleorman n-au reuşit să încheie un contract pentru achiziţia şi distribuţia de fructe proaspete în şcoli.
Există voinţă, dar fără putinţă. Aşa explică şefii Consiliului Judeţan Teleorman lipsa merelor din şcoli din cadrul programului guvernamental de încurajare a consumului de fructe în rândul elevilor.
De la începutul acestui an şcolar, adică de mai bine de 6 luni, reprezentanţii Consiliului Judeţean Teleorman n-au fost în stare să încheie un contract pentru achiziţia şi distribuţia de fructe proaspete în şcoli.
”La sfârşitul anului trecut Guvernul României aproba, prin HG nr. 1154/2012, programul de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli în anul şcolar 2012–2013, obligaţia fiind ca fiecare elev să primească gratuit un fruct (măr)/zi. Valoarea a fost stabilită la 0,37 lei+TVA, iar în anexa la hotărâre s-a repartizat judeţului Teleorman suma de 952,63 lei, pentru 27.887 elevi din clasele I–VIII şi pregătitoare.
La 11 ianuarie Consiliul Judeţean a iniţiat procedura legală de achiziţie şi distribuţie a fructelor proaspete în şcoli, documentaţia fiind validată de ANRMAP (Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice). Termenul de depunere a ofertelor a fost 5 februarie, dar, pentru că până la data limită nu au fost depuse oferte, s-a anulat procedura, în conformitate cu prevederile legale.
Procedura a fost reluată, termenul limită de depunere a ofertelor fiind 26 martie; până la această dată nu avem oferte înscrise”, se arată într-un comuniat al CJ Teleorman.
Un lucru este cert, până la sfârşitul acestei luni autorităţile judeţene nu-i încurajează pe elevii teleormăneni să consume fructe.