Elevii liceului “Ion Minulescu” din municipiul Slatina vor avea la dispoziţie, din acest an, unul dintre cele mai moderne terenuri de sport din ţară existente în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar. Promisiunea autorităţilor este una considerată “veche” deoarece proiectul trenează de peste şapte ani, dar, de data aceasta, primăria şi-a putut permite alocarea de fonduri pentru finalizarea investiţiei.
Profesorii şi elevii Colegiului Naţional “Ion Minulescu” aproape că s-au săturat să mai audă promisiuni din partea autorităţilor potrivit cărora vor avea, în sfârşit, un teren de sport adecvat şi nu vor mai face orele de educaţie fizică doar în interiorul sălii de sport. Coşmarul acestora va lua însă sfârşit în acest an. Inclus în proiectul unui campus şcolar lansat în anul 2007, terenul de sport ultramodern care urmează a fi amenajat în incinta liceului menţionat va fi unul aparte datorită materialelor ce vor fi utilizate la amenajarea sa.
Astfel, potrivit datelor din caietul de sarcini al licitaţiei în cauză, în acest an va fi finalizat un teren de sport cu gazon sintetic compus din microbile de cauciuc care imită aproape 100 % un teren cu gazon natural. Resursele financiare provin integral de la bugetul local.
“Ştiu că elevii de la acest liceu aşteaptă de ani de zile să aibă un teren de sport cum aveau înainte de începerea tuturor lucrărilor la campusul şcolar amenajat în incinta unităţii lor, dar, din motive ce nu au ţinut numai de noi, fondurile alocate iniţial de la Ministerul Educaţiei au fost blocate, apoi nu s-au mai găsit deloc resurse financiare încât noi, Primăria, am fost practic obligaţi să intervenim şi să facem apel la bani din bugetul local pentru a termina lucrările. Nu am putut să cheltuim toţi banii de care am fi avut nevoie în acest sens deoarece nu au existat astfel de sume, dar, în acest an, putem spune cu certitudine