Trebuie să fii analfabet juridic (şi nu doar), ca să ai prestaţia penibilă a procurorului care, la TMB, a susţinut recursul contra eliberării condiţionate a lui Adrian Năstase. Sau trebuie să fii atât de înspăimântat de porunca şefilor ierarhici ori, mai rău, politici, care ţi-au zbierat că-ţi rup picioarele şi-ţi îngroapă cariera, dacă nu obţii cu orice preţ menţinerea după gratii a lui Năstase, încât să te pretezi la o jalnică însă încrâncenată inventare de argumente şi la afirmaţii stupide, ce au stârnit hohote de râs până şi în sala de judecată.

Dacă mai era nevoie de încă o demonstraţie că DNA este foarte puţin o instituţie realmente juridică, o componentă esenţială a statului de drept, şi mai mult o şandrama cu acoperiş politic, sub care se fabrică răfuieli din cele mai oribile, se distrug cariere politice sau se aruncă praf în ochii lumii, inclusiv ai celei de pe la Bruxelles, apoi această demonstraţie a fost făcută cu vârf şi îndesat luni. Şi nici un raport MCV, redactat după ciornele Monicăi Macovei şi ale altor ţuţări cotrocenişti nu vor mai putea spăla obrazul acestei instituţii de mult şi iremediabil compromise. Luni, DNA şi-a fiert propria colivă şi a rămas numai să-i pună cineva şi bomboana. Sucombă astfel o structură de care e nevoie în România, unde prăduirea banului public a devenit în ultimii ani manieră de guvernare.

Direcţia Naţională Anticorupţie, unde grelele dosare ale portocaliilor se îngălbenesc, nelucrate, prin sertare, a devenit, pas cu pas, per ansamblu o butaforie, iar în cauzele concrete o fabrică de abuzuri contra adversarilor marelui om din Deal, sau de diversiuni menite să păcălească până şi Comisia Europeană. Luni, instanţa a rezistat presiunilor şi a judecat ţinând seama de lege şi de probe. Pe care DNA le călcase în picioare, bajocorind principiile statului de drept doar pentru a ţine după gratii un rival poli